Prof. dr. Florin EPURE
Pictura de la Sfânta Mănăstire Hurezi, isprăvită la un an în urma târnosirii bisericii mari (1694), este cel mai important şi original ansamblu realizat de zugravul Constantinos și ucenicii săi, care au transpus în mod impresionant în frescă o galerie istorică de portrete reprezentând Brâncovenii, Basarabii şi Cantacuzinii, toată “dunga cea mare, bătrână și blagorodnă a rodului și neamului său, atâta depre tată, cât și depre mumă”. Opera artistică mai păstrează și astăzi un cod secret, știut numai de meșterii Brâncoveanului și anumite mistere care pot da naștere la cele mai diverse intrepretări.
Mărturiile scrise dar și stilul artistic ne indică faptul că la acest ansamblu au lucrat mai multe mâini, chiar dacă este evident că întregul decor este subordonat unei concepții unitare, pusă sub bagheta celui mai iscusit dintre ei; a lui Constantinos. În plus, aceşti pictori au introdus în programul pictural imagini ale unor sfinţi autohtoni (Grigorie Decapolitul sau Nicodim de la Tismana), ca şi personaje din romanul religios Varlaam şi Iosif – tradus în româneşte după 1650 – şi viaţa Sfântului Constantin – patronul ctitorului -, chiar şi teme importante cu caracter moralizator şi escatologic: Judecata de apoi, Parabole.
Pe lângă talentații zugravi care se conduceau după anumite secrete de breaslă, domnitorul Constantin Brâncoveanu a avut o echipă formată din cei mai pricepuţi meşteri din acea vreme: vătaful de zidari Manole, Vucaşin Caragea pietrarul şi Istrate lemnarul, zugrăviți pe fresca pridvorului de la Hurezi. Analizând acest tablou votiv, hermeneutul Vasile Lovinescu indică, în lucrarea sa „Trestia de aur”, apartenenţa lor la masoneria operativă. Frăţie de breaslă, cunoscând trei grade de perfecţionare (ucenic, calfă şi maestru), masoneria operativă s-a integrat firesc în comunitatea creştină. Poziția mâinilor drepte plasate sub buric iar a celor stângi așezate pe plexul solar configurează o cunoscută postură masonică. De asemenea, cercetătorul identifică şi cunoscutele simboluri ale compasului şi echerului, precum şi firul cu plumb, ca o trestie verticală, aurită.
Parcă ferită de privirile profane, în pronaos se găsește semnătura principalului zugrav domnesc, Constantinos: „[…] prin mâna noastră, a celor mai mici zugravi Constantin și Ioan“, urmând a se înșira, în românește, numele celorlați patru pictori români „Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim“. Constantinos și meșterii își lasă autografele și la proscomidie, în partea de jos a ferestrei altarului, în grecește: „[…]Pomenește, Doamne pe noi păcătoșii, Constantin și Ion zugravii; în anul 1694; și mai mici, Andrei, Neagoe, Sta(n), Echim, zugravi“. Ochiului neavizat poate să-i scape că numele marelui zugrav este înscris pe sabia Sfântului Nichita, din naosul bisericii: „mâna lui Constantinos“.
Tabloul votiv din pronaosul Hurezilor este de o valoare istorică de netăgăduit. Constantin Brâncoveanu și Maria Doamna apar în ipostaza de ctitori, ținând chivotul bisericii în mâini, împreună cu cei unsprezece copii ai lor. Voievodul este înveșmântat în tunică lungă din mătase albă, după moda bizantină, și în mantie poloneză de brocart de aur tivită cu blană de hermină, încins cu brâu verde brodat cu argint, cu mâneci roșii, brodate cu fir de aur. În picioare poartă încălțăminte orientală țesută cu fir de aur iar pe cap poartă coroana împărătească din aur, pe care o primește ca o binecuvântare de la Domnul Iisus Hristos. Maestrul Constantinos a surprins o anumită blândețe dar și tristețe pe chipul domnitorului. Doamna sa, poartă o rochie de mătase tivită cu aur și peste ea este așezată o mantie de brocart de aur, cu blană de samur pe margini. Și ea poartă pe cap o coroană de aur. Încălțămintea ei este, în întregime, din țesătură de aur. La gât are un șirag de mărgăritare și la urechi cercei. Chipul său radiază multă lumină și bunătate. Cei patru băieți – Constantin, Ștefan, Radu și Matei -, îl înconjoară pe tatăl lor, iar fiicele – Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa, Smaranda – sunt reprezentate în partea mamei.
În fața Sfinților Brâncoveni, pe zidul de vest al pronosului, zugravii au imortalizat, întru nemurire, o galerie de personaje ce reprezintă neamul după soţie al domnitorului, boierii Cantacuzini. Și aici, un alt amănunt poate să treacă neobservat. Este posibil ca după martiriul de la Constantinopol mâna artistului să fi modificat tabloul votiv astfel încât cei doi unchi trădători – Constantin Stolnicul şi Mihail vel Spătarul -, să nu mai poată fi vrednici, întru eternitate, să privească către voievod și neamul brâncovenesc. Stolnicul, cu faţa lui rotundă, de brahicefal, nu-l priveşte pe domn, ci are o privire care exprimă mânie. La rândul lui, spătarul este şi el supărat, mai puţin mânios decât stolnicul, dar cu aceeași încrâncenare pe chip.
Pe partea de la sud se află neamul Basarabesc: Matei, Neagoe, Laiotă, iar la nord, cel al Brâncovenilor, începând cu Preda Vornicul, continuând cu David Postelnicul și Papa Postelnicul.
Despre “vătaful de zugravi” Constantinos, cel care se numea pe sine „Constantinos din Țara Românească”, și care ar fi trăit între anii 1658-1720, se știe că era grec de origine. Din opera sa se poate sesiza foarte ușor influența școlii athonite de pictură peste care se așează, în mod fericit, elementele artei brâncovenești. Spiritul narativ al artei, introducerea de elemente noi inspirate din mediul ambiant sunt elementele novatoare pe care le aduce şcoala maestrului. Din prea multă smerenie, sau din alte considerente, marele artist nu ne-a lăsat chipul său zugrăvit la niciunul dintre lăcașurile sfinte pe care le-a împodobit cu frumoase fresce, ci doar semnătura sa, în locuri tainice.
Renumita şcoală de pictură eclesială de la Hurezi a dat meşteri zugravi ce vor picta nu doar în Țara Românească, ci şi în Transilvania, Banat, Sudul Dunării și în Basarabia, ducând cu ei un stil unic românesc – stilul brâncovenesc -, dar și tainele breslei lor.