Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Meşteşugurile tradiţionale văzute prin ochi de cercetaş

Sâmbătă, 11 iunie 2016, Esplanada teatrului Anton Pann din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost gazda unei acţiuni care a suscitat interesul trecătorilor. Centrul Naţional pentru Informare şi Promovare Turistică Vâlcea şi Organizaţia Naţională „Cercetaşii României, Grupul de Iniţiativă „Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea au organizat, alături de Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Vâlcea şi Fundaţia World Vision Vâlcea, o primă manifestare ce avut drept scop promovarea meşteşugurilor tradiţionale vâlcene. Pentru ca activitatea să fie una reuşită, cercetaşilor li s-au alăturat meşteri populari ce şi-au promovat cu pasiune meşteşugul. Astfel, copiilor şi tinerilor participanţi le-au fost prezentate unelte de lucru şi produse pe care ei le cunoşteau doar din poveşti. Războiul de ţesut, opincile (dar şi opincarul) au captat atenţia şi interesul tuturor. Pentru câteva ore cercetaşii şi nu numai s-au simţit şi trăit într-o societate arhaică în care modernul nu-şi avea locul.

Într-o lume în care noi „importăm” obiceiuri şi tradiţii de la alţii, fără a ţine cont de specificul nostru naţional, activitatea a fost benefică.

La sfârşitul activităţii copiii au fost încântaţi de ceea ce au văzut şi au realizat că bunicii lor aveau dreptate: tradiţiile şi obiceiurile pur româneşti nu vor pieri niciodată. Ca urmare, au înţeles că este şi datoria lor să le păstreze nealterate şi să le transmită mai departe.