Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ciudăţenii din istorie

Dacă te gândeai că trăieşti vremuri ciudate, află că istoria ascunde numeroase alte lucruri şi mai neobişnuite. Există detalii legate de geografie, tradiţii, superstiţii sau politica, ce ar surprinde astăzi pe mulţi.

Protocolul morţii

E greu de crezut că o regină a fost condamnată la moarte de o lege cu care chiar ea era de acord, însă lucrurile aşa s-au petrecut în secolul XIX, în Sian. În acea regiune, oamenii de rand nu aveau voie să o atingă pe regină, altminteri fiind condamnaţi la moarte. Tocmai de aceea, atunci când barca în care se afla regina s-a răsturnat, nimeni nu a avut curajul să o salveze, deşi acest lucru nu ar fi fost deloc dificil. Regina, în vârstă de 19 ani, a murit împreună cu fiica sa.

Casa Albă, ca un petshop

Preşedinţii Statelor Unite ale Americii au fost cu siguranţă iubitori de animale. De-a lungul timpului, Casa Albă s-a transformat într-un adevărat petshop dacă amintim doar de câteva dintre animalele aduse acolo de oamenii politici. Astfel, John Quincy Adams avea un aligator, Calvin Coolidge un hipopotam pigmeu, Andrew Jackson doi cocoşi, William Taft vaci, iar Thomas Jefferson şi Coolidhe adăposteau în Casa Albă urşi.

Culoarea mov, o raritate

În lumea antică, purpuriul sau violetul era o raritate. Grecii cunoşteau o singură metodă de a obţine această culoare, cea provenită de la o secreţie a unui tip de melc de mare. Aşadar, pentru a obţine o cantitate suficientă de vopsea, foarte mulţi melci erau crescuţi. De aceea, substanţa colorantă era foarte scumpă şi doar cei foarte bogaţi şi-o puteau permite. De asemenea, în multe culturi, movul era asociat cu regalitatea, iar cei de rând nu aveau voie să îl poarte.

Sensul acelor de ceasornic şi sensul opus acelor de ceasornic

Astăzi, folosim deseori aceste expresii, însă de ce ceasul se mişcă în direcţia indicată de sensul acelor de ceasornic şi nu altfel? Ei bine, motivaţia constă în cadranele solare folosite cu mult timp înainte ca ceasurile mecanice să fie inventate. Pe aceste cadrane solare, direcţia unei umbre se „mişca” la fel ca acele de ceasornic. Aşa că atunci când ceasurile au fost inventate, au fost concepute similar cu cadranele solare.

Prima persoană născută pe un continent

Guvernul argentinian a dorit să forţeze un pic nota înainte de a cere suveranitatea asupra unei regiuni din Antarctica. Aşa că, în 1978, a trimis în Baza Esperanza, Antarctica, o femeie însărcinată care a şi născut acolo un băiat. Deşi argumentul argentinienilor era acela că aveau primul născut pe continent, doleanţele nu le-au fost ascultate.

În trecut, politica era mult mai agresivă

Deşi mulţi se plâng de agresivitatea din viaţa politică de astăzi, se pare că lucrurile stăteau mult mai rău în trecut. Un exemplu ar putea fi episodul în care doi senatori americani s-au luat la bataie. Senatorul Sumner a tinut un discurs în care l-a jignit pe senatorul Brooks, un reprezentant activ al celor pro-sclavie. La câteva zile distanţă, cei doi se întâlnesc pe holurile Senatului, iar Brooks începe să îşi bată cu sălbăticie contracandidatul. În urma altercaţiei violente, Sumner se alege cu leziuni extrem de serioase ce il scot din viaţa politică pentru trei ani, iar Brooks este reales şi văzut ca un erou în rândurile grupurilor cu viziuni pro-sclavie.

Eratostene şi mărimea Pământului

Marii matematicieni ai lumii nu au avut nevoie de instrumente elaborate pentru a calcula mărimea Pământului. Eratostene, un matematician grec care a trăit în secolul 3 î.Hr., a reuşit această performanţă, de a calcula circumferinţa Pământului, folosindu-se doar de beţe şi umbre. Valoarea la care a ajuns, 46.300 kilometri, e foarte aproape de cea oferită astăzi de către specialişti, diferenţa fiind de numai câteva sute de kilometri.

Cel mai scurt război

Cel mai scurt razboi din istorie s-a dat între Anglia şi Zanzibar, în 1896. Războiul a durat aproximativ 38 de minute şi Anglia a avut câştig de cauză. Se pare că motivul a fost acela că britanicii susţineau un alt succesor la conducerea Zanzibarului, iar urmaşul de drept nu a fost dispus să abdice. În doar câteva minute, întreaga flotă a Zanzibarului a fost nimicită, palatul evacuat şi sultanul înlocuit.