Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

100 de ani într-o carte

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” a fost gazda lansării monografiei Liceului Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu”. Autori sunt profesorii Gheorghe Dumitraşcu şi Adrian Boureci care au sintetizat activitatea instituţiei de învăţământ în perioada 1913-2013. Cele 280 pagini ale volumului dezvăluie informaţii şi imagini despre activitatea desfăşurată de către profesori, personalul auxiliar şi personalul nedidactic pentru educarea şi calificarea generaţiilor de elevi, care au absolvit cursurile acestei unităţi de învăţământ în cei 100 de ani de existenţă. Cei doi autori ai cărţii spun că muncit mult la editarea volumului, în condiţiile în care multe dintre documente s-au pierdut în timpul războaielor. „În spaţiul vâlcean această carte este unică, probabil şi în spaţiul oltenesc şi mă gândesc acum la modul în care este realizată, cu accentul pe aspectul uman şi de asemenea, pe cel social. Este exact ce trebuie pentru această perioadă. Se bazează pe educaţia multor generaţii în cultul muncii, în cultul datoriei, în cultul patriei.”, ne-a declarat Gheorghe Dumitraşcu, unul dintre cei doi autori al monografiei.

Idee din 1997

Adrian Boureci, coautor al monografiei şi director al Colegiului Tehnic „Nicolae Pleşoianu” explică de unde i-a venit ideea unei monografii: „Ideea mi-a venit încă din anul 1997, atunci când am fost numit director al instituţiei. Am căutat în arhivele şcolii dar nu am găsit foarte multe documente pentru că a avut un trecut tumultos, gândiţi-vă doar că a trecut prin ambele războaie mondiale. O mare parte din arhivă s-a pierdut atunci. S-au mai pierdut documente şi când şcoala a trecut pe la diverse întreprinderi. A trebuit să facem multe căutări, să ne căutăm istoria. Am cerut şi sprijinul profesorilor de istorie din Judeţul Vâlcea. Atunci s-a creat şi o legătură între mine şi profesorul Dumitraşcu, legătură care a evoluat şi a dus astfel la apariţia acestei cărţi. În această carte care are şi o tentă ştiinţifică se poate vedea şi o parte mică din istoria Oraşului Râmnicu Vâlcea, normal în paralel cu istoria şcolii. În fine, cartea este publicată în memoria Căpitanului Pleşoianu, care a făcut posibilă apariţia şcolii dar şi a profesorilor care de-a lungul timpului au activat la această instituţie”. Instituţia de învăţământ vâlceană este prima care are o monografie. Liceul Tehnologic îi poartă numele Căpitanului Nicolae Pleşoianu, cel care a donat o sumă importantă de bani şi două case pentru înfiinţarea unei şcoli de meserii.