Acasă Cotidian “Festivalul Mărțișorului”, un element din cultura organizațională

“Festivalul Mărțișorului”, un element din cultura organizațională

Motto: „…datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor iar cu ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat .”
In acest sens elevii de la Școala Gimnaziala „Anton Pann „ Rm. Valcea au organizat un eveniment cultural deosebit „Festivalul Marțisorului” prin care au cautat sa-și ia ramas bun de la iarna și sa transmita un salut de bun venit Primaverii, anotimpul in care totul înflorește fără nicio opreliște; dacă în locul culorilor ar fi voci, o incredibilă vânzoleală s-ar naște în inima nopții.
Rainer Maria Rilke .
Activitatea a avut loc in Sala de festivitați unde rolul florilor și al aranjamentelor florale de exponenți ai rafinamentului si gustului estetic s-a impletit cu expoziția de elemente tradiționale realizate de elevi sub indrumarea atenta a cadrelor didactice.
Programul a debutat cu o discuție asupra tradițiilor de primavara, Dragobetele, Marțisorul, Baba Dochia, Babele, Mucenicii, Buna vestire sau Ziua Cucului, finalizand cu evenimentele religioase Sf-lor Florii și Sf-lui Paște; momentul a fost prezentat bilingv de d-soara ARIANA CIRSTOIU, de la clasa VIII E, care a demonstrat o abilitate multilingvistica de invidiat.
Pe parcursul programului elevii și-au exprimat talentul de buni recitatori, elevul ,PREDA EDUARD, ne-a convins ca „Primavara ne inverzește…sufletele și ,la fiecare stranut delicat, pare ca naște cate o floare.
Poezia, un act creativ fundamental care utilizează limba a fost completata de momentul muzical susținut de domnișoarele Catalina ȚOGHE și Erika MAROLA care ,prin linia melodică și mesajul muzical , ne-au transmis emoţii și sentimente de maxima intensitate.
La acest eveniment modernul a fost impletit armonios cu traditionalul, astfel formația de dans popular “Floare albastra” de la clasa a VII a F pregatita de d-nul prof. Gheorghe FASUI a prezent o suita de dansuri populare, nu inainte de a fi prezentat costumul popular, una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor.
Acest festival a fost un bun prilej de diseminare a rezultatelor obținute pana in prezent in cadrul proiectului Erasmus+ “PLAYFUL MATHEMATICS” coordonat de d-nul profesor Adrian BURLAN , managerul unitații de invațamant, care a asigurat cu aceasta ocazie resursele materiale pentru organizarea elementului surpriza’Tombola Marțisorului”.
A fost: “un eveniment frumos și bine organizat”, ‘un eveniment extraordinar”, “o modalitate de exprimare a talentului elevilor”, “o forma de relaxare educativa”, sunt doar cateva din impresiile lasate de elevii participanți pe panoul special organizat pentru impresii.
Încă nu s-a înțeles că doar prin distracție, pasiune și râs se obține o adevărată creștere culturală. Dario Fo
Au consemnat, prof. Letitia MURARUS & Liliana MANEA

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.