Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viitorul liberalismului vâlcean poartă un nume: Cristian Buican

PNL mai are o șansăsărecâștige încrederea electoratului

„Tot mai multe voci sunt de părere că Vâlcea are nevoie, în fruntea Consiliului Județean, de o asemenea figurăpublică , dispusăsărenunțe la interesele personale, pentru binele județului ” Buican are foarte multătrecere la electorat și o carismăpersonalăcare-l recomandăde fiecare dată” liberalul a demonstrat că se implică și în problemele de partid, urmărind nu să-și facă imagine publică , ci doar practicarea unei politicii a umanului

Noul vicepreședinte al Consiliului Județean, Cristian Buican, pare din ce în ce mai implicat în problemele cu care se confruntă județul. Cele afirmate mai sus nu sunt simple vorbe-n vânt, mărturie în acest sens, stând mulțumirea pe care și-au exprimat-o public zecile de primari vâlceni pe care i-a ajutat de fiecare datăcând au avut nevoie de sprijinul său. Deși, încă de la alegerea sa în funcția de vicepreședinte al CJ, Buican a fost privit ca un paria de conducerea instituției (foarte multăvreme nici măcar nu a avut un birou în  care să-și desfășoare activitatea), liberalul a depus tot efortul în soluționarea greutăților cotidiene de care se lovesc, la tot pasul, conducă torii comunităților din județ. Și pentru a face dovada că este interesat de soarta Vâlcii, vicele Cristian Buican ne-a spus  că este decis săsoluționeze criza Financiară prin care trec mai multe primării din județ. „Este foarte posibil, ca în puțin timp aproape 80 de primării din județ să rămână fără drepturile salariale care li se cuvin pentru că , deja, banii pentru plătirea acestora s-au epuizat. Nu vreau sub nicio formă săse întâmple acest lucru. Va trebui găsită, cât de curând, o soluție viabilă” – a explicat liberalul.

În plus, activul vicepreședinte a spus că va face tot ce-i stăîn putințăsăajute la reabilitarea drumurilor din județ. „Primarii vâlceni trebuie ajutați de fiecare datăcând apeleazăla ajutorul nostru. De asta suntem aici, săne ocupăm de problemele lor. Trebuie sădevinăniște edili europeni Știm cu toții, foarte bine, că pentru a fi membru de cinste al Uniunii Europene trebuie săajutăm enorm la dezvoltarea mediului rural” – ne-a mai spus liberalul.

 

Buican e un politician de perspectivă

 

Așadar, judecând După multele reușite profesionale de până acum, putem afirma că Buican are toate șansele sădevină, peste ceva timp, chiar președintele Consiliului Județean. Tot mai multe voci sunt de părere că Vâlcea are nevoie, în fruntea acestei instituții, de o asemenea figurăpublică , dispusăsărenunțe la interesele personale, pentru binele județului. Iar astfel de oameni, se știe prea bine, sunt „rara avis” în zilele noastre. Și, în plus, Buican are foarte multătrecere la electorat și o carismăpersonalăcare-l recomandăde fiecare dată.

Mai mult decât atât, până săocupe această funcție liberalul a demonstrat că se implică și în problemele de partid, urmărind nu să-și facă imagine publică , ci doar practicarea unei politicii a umanului. această laturăa comportamentului său aratăcă Buican s-ar potrivi ca o mănușăși în funcția de președinte al PNL Vâlcea, pe care are toate șansele săo câștige la viitoarele alegerile din interiorul PNL.

Tot mai mulți liberali cu pedigree din partid susțin că unica șansăde redresare a imaginii pătate pe care o are partidul în acest moment, este ca în fruntea acestuia săfie Cristian Buican. Cei care au putere de decizie în PNL sunt hotărâți săfacă tot ce este posibil pentru ca acest lucru săse întâmple.