Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viagra pentru Justitie

 

 

         Giumbușlucurile Justiției din România cu pretenții de imparțialitate mi-au atras atenția încă din perioada guvernării CDR, atunci când fostul președinte  Emil Constantinescu grația la sesizările mass-media un bărbat ce fusese condamnat la șapte ani de închisoare pentru furt calificat. Bărbatul, trecut bine de prima tinerețe, având cinci copii și nevastă în șomaj, se făcea vinovat de sustragerea unor cratițe cu mâncare de pe pervazul geamului unui spital. Tot în aceasta perioadă , mai precis în anul 1999, Emil Constantinescu îndrepta o alta greșeala a Justiției, punându-l în libertate printr-un decret de grațiere pe ziaristul băimarean Cornel Sabou. Acesta era condamnat la zece luni de detenție pentru infracțiunea de calomnie. Instanța l-a găsit vinovat pe Sabou de faptul că ar fi calomniat-o pe Mariana Iancu, fosta președintă a Judecă toriei Baia Mare. Recursul declarat de că tre Sabou privind sentința Judecă toriei Năsăud a fost respins prin decizia judecă torilor Tribunalului Bistrița-Năsăud, ce au menținut verdictul colegilor lor. Ziaristul, suferind din cauza unei grave afecțiuni pulmonare, cu trei copii minori și având soția în șomaj, a intrat în greva foamei. Actualul ministru al Justiției, Monica Macovei, la acea dată avocat al lui Cornel Sabou, a înaintat o cerere de grațiere individuală că tre președintele Constantinescu, cerere admisă imediat.

         Acum, După mai bine de șapte ani, într-o Românie în prag de integrare în Uniunea Europeană , Justiția practică același simulacru ordinar regăsit într-un recent sondaj de opinie ce arată că numai 33 de procente din populație au încredere în actul de justiție. Președintele Traian Băsescu afirmă public ca legea nu se aplică la fel pentru toți, iar ministrul Justiției, doamna Monica Macovei, spune că încrederea populației în Justiție este scă zută, lucru alarmant pentru ministerul pe care îl conduce, dezvăluindu-ne că nici măcar dumneaei nu are încredere în actul de justiție. De ce?

         În  timp ce Justiția nu reușește să-i dovedească pe rechinii României, eliberându-i la ora 12.00 din lipsa de probe și prelungindu-le mandatele de reținere la ora 12.01 din fel de fel de motive puerile, asta în timp ce singura persoana acuzată de terorism din istoria țării este pusă în libertate și scapă chiar de sub nasul anchetatorilor, actul nemilos și imparțial de justiție trimite în spatele gratiilor doua bătrâne, mamă și fiică , de 66 și respectiv 86 de ani pentru că nu au putut plăti o amendă penală. Cu puțin timp în urmă, criminala Carmen Păunescu, soția senatorului PSD Adrian Păunescu, era pusă în libertate chiar în Rm. Vâlcea de aceeași Justiție, După ce măcelărise trei persoane și pe a patra o trimisese direct pe patul spitalului! Nu pot să mă abțin să nu amintesc de cel mai recent caz ce dovedește potența Justiției, cel al gravidei de 29 de ani pe care posturile centrale de televiziune ne-o prezentau printre gratiile de fier ruginite, în spatele că rora stătea pentru ca nu a avut bani să plătească pensia alimentară copilului ei din prima că sătorie. Sărăcia celor două bătrâne și a gravidei este invers proporțională cu averile marilor tâlhari nedovediți de aceasta Justiție ce își umflă mușchiu Î doar în fața prăpădiților ce nu pot cumpăra complete de judecată, politicieni și polițiști.

         Propunem ministrului Sănătății să  dispună eliberarea în regim gratuit de pastile Viagra tuturor judecă torilor că rora le stau în Față în timpul proceselor Zaher Iskandarani, Fatih Taher, Omar Haisam, Dan Ioan Popescu, Adrian Nastase, Ovidiu Tender, Marian Iancu, Dinu Patriciu, etc.

Bogdan Popescu