Acasă Arhiva Protectia sociala acordata tinerilor s-a imbunatatit

Protectia sociala acordata tinerilor s-a imbunatatit

         ” În opinia directorul Nicolae Badea” Nicolae Badea spune că direcția pe care o conduce a obținut, de la Guvern, 5,5 miliarde de lei vechi pentru modernizarea și dotarea cu mobilier a centrelor de la Măciuca, Băbeni și Zătreni

 

         Directorul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Consumatorului (DGASPC) Vâlcea, ne-a relatat câteva dintre cele mai importante proiecte pe care le-a finalizat, de când este director al direcției mai sus amintite. „Cred că unul dintre cele mai mari realizări ale noastre este Centrul pentru „Resocializare și reintegrare a tinerilor care termină o școală de învățământ special”. Construirea centrului a costat 2,6 miliarde lei vechi, bani pe care i-am obținut de la guvern. Ar mai fi de amintit și că suțele de tip familial pentru tinerii cu dizabilități de la Gornau, care are ca termen de finalizare, luna septembrie. O altă reușită ar fi aceea că am dezvoltat rețeaua de asistenți maternali cu un număr de 40 pentru  copii cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani” a precizat directorul DGASPC Vâlcea.

Mai mult Nicolae Badea spune că direcția pe care o conduce a obținut, de la Guvern, 5,5 miliarde de lei vechi pentru modernizarea și dotarea cu mobilier a centrelor de la Măciuca, Băbeni și Zătreni. „De asemenea, am deschis Complexul de Servicii Troianu, unde am amenajat o serie de centre precum: Centrul Maternal, Centrul de Violență Domestică și Centrul de Consiliere Psihologică . Avem în proiect, deschiderea Centrului de recuperare a persoanelor cu handicap” a mai adăugat el. Directorul DGASPC spune că în sistemul protecției sociale mai sunt, încă , destule lucruri de pus la punct. „Trebuie să rezolvăm cât mai curând, problema aglomerației din centrele de ocrotire a adulților. Există foarte multe cereri pentru internarea în astfel de centre și, din păcate, foarte puține locuri. O altă piedică în reformarea sistemului, este lipsa specialiștilor și desigur bugetul foarte mic, care nu ne permite să facem mare lucru” a  declarat acesta.

         În concepția directorului Nicolae Badea, serviciile sociale pentru minori se apropie, di ce în ce mai mult, de standardele impuse de Uniunea Europeană . Lucrurile stau însă , mult mai prost, în ceea ce privește protecția socială a adulților, unde reforma a început foarte târziu. „Pe viitor, vom dorim dezvoltarea acestor servicii, acordate bătrânilor. Oricum, odată cu integrarea în U.E., se va pune foarte mare accent pe îngrijirea la domiciliu, a adulților. La ora actuală, nu avem nici un centru de îngrijire a vârstnicilor” a conchis Nicolae Badea.

Olivia Pirvu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.