Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Petre Ungureanu purtator de cuvant al Comisiei Juridice a grupului parlamentar PNL

       ” Deputatul liberal a susținut, în Senat, proiectul de legi privind concordatul preventiv, al că rui autor este ” parlamentarul susține că , în săptămâna care s-a încheiat, a făcut 20 de amendamente la legea societăților comerciale, care urmează să fie modificată, în curând. „Ce pot să vă mai spun este că am redactat o interpelare că tre ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, cu privire la situația drumurilor din județul Vâlcea, interpelare prin care am cerut bani pentru reabilitarea acestora” a spus acesta

 

         Deputatul liberal Petre Ungureanu a fost, de curând, numit purtător de cuvânt al Comisiei Juridice din partea grupului parlamentar al Partidului Național Liberal (PNL). De asemenea, acesta ne-a declarat că a luat atitudine împotriva suspendării ministrului liberal al Ministerului Apărării Naționale, Teodor Atanasiu. „Mai mult, am susținut în Comisia Economică a Senatului, proiectul de legi privind concordatul preventiv, al că rei autor sunt. Legea dă posibilitatea debitorului, a că rui firmă a intrat în procedura de falimentare, să ajungă la o înțelegere cu creditorul. Tot în Senat, am susținut propunerea de reorganizare a Curții de Conturi, al că rei autor, sunt tot eu” a precizat deputatul liberal.

Parlamentarul susține că , în săptămâna care s-a încheiat, a făcut 20 de amendamente la legea societăților comerciale, care urmează să fie modificată, în curând.

„Ce pot să vă mai spun este că am redactat o interpelare că tre ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, cu privire la situația drumurilor din județul Vâlcea, interpelare prin care am cerut bani pentru reabilitarea acestora” a mai spus acesta. Deputatul susține că de la reluarea activității parlamentare a luat cuvântul, în plen, de patru ori .

         Petre Ungureanu crede că poliția vâlceană are probleme de credibilitate

         Mai mult decât atât, Petre Ungureanu a întocmit o declarație politică , prin care a cerut să se verifice dacă zvonurile care au circulat, în ultima vreme, în presa vâlceană, referitoare la afacerile ilicite făcute de unii capi ai poliției vâlcene, sunt au suport în realitate.

„Nu pot să mă fac că nu văd, că în județul Vâlcea organele statului, în speță poliția, au serioase probleme de credibilitate. ( ) Problema pusă în discuție este cu atât mai gravă cu cât, cel puțin aparent, Ministerul Administrației și Internelor nu a întreprins măsuri care să-mi dea speranțe că lucrurile ar fi pe un bun făgaș. Se impun câteva precizări: în cursul săptămânii trecute, pe posturile locale de televiziune, precum și în presa scrisă, au fost difuzate aspecte de la conferința de presă a unor lideri județeni al unui partid politic, lider care a somat pur și simplu conducerea Poliției județene să demisioneze în termen de 10 zile. Persoana respectivă a afirmat răspicat că șefii poliției județene urmează a demisiona din funcții pentru că altfel va face publice dovezi edificatoare privind implicarea celor vizați în fapte de corupție. ( ) Prin anii ’99 – 2000, După arestarea așa-zisului clan „Gorun”, lucrurile se mai liniștiseră. Nenorocirea este aceea că în rândurile opiniei publice vâlcene, a unei părți a presei locale, a polițiștilor, a magistraților umblă opinia cvasiunanimă că lucrurile au luat-o din nou razna. În Râmnicu Vâlcea există adevărați baroni ai drogurilor, ai traficului de persoane, ai hackerilor, ai traficanților de mașini furate. Aceștia au averi fabuloase, sunt sau nu reținuți sau arestați. Sunt protejați și își fac de cap. Din informațiile pe care le am, magistrații, polițiștii, toți cei care au un contact într-un fel sau altul cu această lume pestriță, sunt victime ale puternicelor clanuri descrise mai sus. ( ) Toate cele de mai sus sunt rodul informațiilor obținute în calitate de parlamentar. În plus, sunt avocat de aproape 30 de ani. ( ) Voi cere domnului ministru Vasile Blaga să-mi comunice măsurile ce se impun pentru restabilirea ordinii de drept” se arată în declarația sa politică .

Olivia Pirvu