Acasă Arhiva O palmă pe obrazul democrației

O palmă pe obrazul democrației

În sfârșit, circul alegerilor parțiale pentru primăria comunei Tetoiu a luat sfârșit. La ora când scriem acest material de presă, actul votării s-a încheiat, iar liberalul Popa a câștigat cursa electorală. Primăria a intrat în portofoliul politic al liberalilor, artizanii victoriei putând juca hora paparudelor în ploaia care a declanșat noi inundații în județ. Așa cum am mai spus și în articolul care a reflectat primul tur de scrutin, cele două forțe politice care s-au confruntat „la sânge” pentru întâietate au fost PNL și PSD. Celelalte partide care au prezentat candidați în alegeri au fost „corp ansamblu”, masăelectoralăde manevră(nu fărăavantaje materiale personale) pentru unul sau celălalt partid.

Organizarea și comportarea

Atât pentru primul tur de scrutin, cât și pentru cel de-al doilea, organizatorilor actului votării nu li se poate imputa nimic, nota maximăacordatăde noi, fiind binemeritată. La acest capitol cuprindem și activitatea BEC sau a comisiilor de votare, la care adăugăm seriozitatea și imparțialitatea lucrătorilor de poliție, care au avut mult de furcă pentru stăpânirea situației. Zbucium, nopți nedormite, nervi consumați, insulte primite nemeritat – acestea au fost sintagmele activității polițiștilor comunali. Nota maximăși mulțumirea adevăraților electori și politicieni – reprezintăsingura lor răsplată.

Liberalii au cotropit Tetoiu

După pierderea primăriei din Hunedoara – în favoarea PD-iștilor, liberalilor nu le-a mai rămas decât modesta primărie a comunei Tetoiu, pentru a o cucerii, arătându-și mușchii (puțin atrofiați). De aici se poate înțelege totul: tupeul, cumpărarea electorilor, provocarea adversarilor, comportamentul de stăpâni în județ, reclamații După principiul „Hoțul strigăhoțul!”, antrenarea reprezentanților instituțiilor publice arondate PNL în campania electorală, amăgirea populației locale (cu obținerea imediatăa avantajelor date de guvern agricultorilor, proprietarilor de păduri etc.) sau amenințarea cu tăierea ajutorului social, închisoarea etc. Dar, cine îl mai întreabăpe învingător cum a câștigat războiul? Scopul scuzămijloacele.

Pesediștii și comportarea lor

Buni cunoscă tori ai „strategiilor” din alegeri, oamenii liderului Ion Câlea au demarat campania După aceleași șabloane și cu aceleași mijloace, uitând că legea electoralăde acum nu mai seamănăcu aceea din 2004. În general, staful PSD a folosit aceleași mijloace ca și liberalii, lipsindu-le, totuși, tupeul și comportarea de stăpâni. Pe șoselele comunei au circulat – zi și noapte – mașinile liberalilor care afirmau că -i urmăresc pe social-democrați ca sănu cumpere voturile. Neputința pesediștilor de a se comporta în afara normelor de educație și civilitate i-a făcut săse resemneze. O localitate „roșie”, până nu de mult, s-a „îngălbenit” prin promisiuni, amenințări și influențarea (materială) a electorilor. Diversiunile create de staful liberal (unele în afara normelor de conduităcivilizată) au lăsat cu gura că scatăatât locuitorii civilizați și educați ai comunei, cât și pe observatorii din zonă, fie că erau din partea presei sau a unei instituții responsabile ale statului. La insultele care li s-au adus, domnii Ion Câlea și Dumitru Persu – liderii PSD – au răspuns civilizat, nerăspunzând perverselor provocă ri.

Scor egal la promisiuni

Multiple au fost medotele de propagandăfolosite de liberali. Multiple și persuasive. Folosindu-se de aparatul sanitar din zona Drăgășani – Tetoiu, propagandiști îmbrăcați în pelerine galbene s-au dus la porțile oamenilor, cerând săfie lăsați săli se ia tensiunea sau săli se facă proba de constatarea diabetului, promițându-le că astfel „au policlinica la poartă”. Apoi, plimbându-se pe ulițe cu o autosanitară, li s-a transmis electorilor că acea „salvare” le va sta permanent la dispoziție, de parcă ei ar fi pus-o în slujba cetățenilor și nu organizarea sanitarădin județ, prin grija guvernului țării. În replică , un om de afaceri vâlcean, a promis că dacă cetățenii din Tetoiu vor vota candidatul PSD vor avea donatăla primărie o autosanitarămodernă, un ARO-salvare ce va intra în proprietatea comunității. În concluzie, liberalii au promis „Salvarea” de la stat, iar PSD-iștii „Salvarea” de la proprietatea privată. Ca dracu’! Continuând seria realităților, menționăm că reprezentanții ambelor partide au comis ilegalități, transportând oameni cu mașinile la secțile de vot, împărțind foloase în schimbul promisiunilor de vot, reclamându-se de comiterea ilegalităților etc. Ca la fotbal, la acest capitol scorul a fost egal. Numai că PNL-ul are o declarație împotriva reprezentantei sale prezente la Tetoiu, Svetlana Preoteasa, care este acuzatăcă a dat bani unui elector ca să-i voteze candidatul. Tot aceeași doamnăs-a comportat rușinos cu un cetățean al comunei, pe care l-a acuzat că este membru PSD, pentru că staționa sub 50 de metri distanțăFață de secția de votare. Este inutil săredăm comportarea sa și onomatopeele folosite gutural, dar merităsămenționăm că După ce și-a făcut numărul în public, s-a urcat în autoturismul colegului său de partid cu care venise, aflat chiar în dreptul celui pe care-l acuzase că nu a respectat legea.

O mare nesimțire

În urmăcu trei zile, din zona de campanie a Tetoiului, ne-a fost transmisăinformația că pesediștii difuzeazăun ziar de propagandă, intitulat „Azi – în Tetoiu”. După ce am intrat în posesia acestuia, am constatat că mai multe articole și fotografii aflate pe site-ul nostru electronic ne-au fost copiate și redate în pagini, fărăa se indica sursa. Acest lucru reprezintăfurt intelectual, pedepsit de Codul Penal. Autorul furtului nu poate fi altul decât Traian Guminski, pus la cale de perechea lui Tiberiu Pârnău, doi indivizi care fac presa de râs. Cine sunt ei, se știe foarte bine și ar fi o mare greșealădacă cititorii vor aprecia calitatea prestației profesionale ale celorlalte ziare sau a celorlalți ziariști, prin prisma faptelor și minciunilor de presăpromovate de aceștia. Având în vedere cele menționate, vom acționa în judecatăorganizația PSD Vâlcea (în calitate de comanditar) și pe cei doi ziariști amintiți pentru furt intelectual, putând dovedi proprietatea asupra articolelor și faptul că nu s-a indicat sursa de informare. De altfel, Traian Guminski a declarat unui liberal că datorităfaptului că i s-a comandat (oare, lui?) săfacă repede ziarul, a folosit metoda „copy-paste”, documentându-se prin ziarele județene. Desfidem public fapta acestor pseudo-ziariști și ne disociem de manifestarea lor publică . Menționăm că regretăm faptul că unele critici ale noastre adresate politicienilor de frunte ai PNL au fost folosite – mârlănește – în campania electoralăde la Tetoiu, încercând a se discredita nesportiv și prin translație morală, candidatul liberal la prima demnitate a localității.

Cuib de vipere

Pentru mulți cetățeni ai județului Vâlcea, nu mai este un secret faptul că majoritatea ziarelor locale sunt cumpărate de Putere, negăsind în publicațiile ce au pretenții de câni de pazăai democrației, critici la adresa conducerii destinelor politice, administrative sau economice. Numărul ziarelor care-i tămâiazăpe liberali a crescut simțitor, semn că politicienii aceștia și-au găsit corupții, influențându-i spre a-i sprijini în comportarea lor de diktat. Liderul TNL – Bogdan Pistol, a creat un nucleu de ziariști (vânduți) pe care-i susține cu bani prin cârciumi (în special, prin cazinouri!), influențându-i sărăspundăla comenzi politice sau de interes. Catastrofa presei locale – dar și a vieții – Trai-Anus Guminlingus von Lingceapuc este unul dintre oamenii lui, care, în cazul ziarului de la Tetoiu, l-a vândut, favorizându-i pe pesediști împotriva celui care îi dăbani de buzunar, de țigări și îi plătește băutura. Cu stupoare am aflat că un alt individ ca acesta este ziaristul Adrian Pană, care, aflat în panăde mai multe, se bagăși el în seamăîntr-un ziar tipărit în 500 de exemplare și vândut în procent de 5% (restul este dăruit) acuzând-o pe șefa Pro Democrația că ar fi greșit acreditând cinci ziariști de la Vocea Vâlcii, pentru primul tur de scrutin de la Tetoiu. Scandalul generat de el are în spate interesul pentru ca viitoarea lui soție – fosta spicherițăde la Metronom – Corina Iordache sărevinăla conducerea Asociației Pro Democrația, drept pentru care el a scris un articol tendențios și ordinar în ziar, iar concubina sa l-a exploatat sesizând Centrul Național de Coordonare al Asociației Pro Democrația de comiterea unor ilegalități. În aceastăpagina alăturatăvăprezentăm un mail primit de la Centrul amintit, precum și răspunsul nostru.

(vom reveni)

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.