Sâmbătă, 1 iulie a.c., pe raza municipiului Rm. Vâlcea, în cartierul Stolniceni, Laurențiu M. de 19 ani, din Craiova, în timp ce conducea un Mercedes Benz, proprietate personală, a intrat într-o Dacie Super Nova, condusă de Emil A. de 36 de ani, din Craiova. Șoferul Mercedes-ului nu a adaptat viteza la condițiile meteo (carosabil acoperit de apă, ploaie torențială), a intrat în derapaj și pierzând controlul mașinii, a pătruns pe contrasens lovind partea stânga a Daciei. În urma impactului, Dacia Super Nova a fost proiectată într-un cap de pod, răsturnându-se în șanț. Doi pasageri ai Daciei Super Nova au fost grav răniți și transportați la Spitalul de Urgență Vâlcea. Florentina B, de 28 de ani, a fost diagnosticată de medici cu fractură de bazin și traumatism cranio cerebral, iar Geanina A., de 35 de ani, din Craiova, a fost diagnosticată cu plagă contuză la umărul stâng, plagă piramidă nazală și fisuri costale. Șoferii celor două mașini au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Lasă un comentariu