Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

IMPARATU’ A FOST PRINS IN FLAGRANT

        ” Vindea droguri nestingherit pe o stradă din Ostroveni

 

        De nenumărate ori, am atras atenția șefilor Inspectoratului Județean de Poliție despre existența traficanților de droguri în județul nostru. La toate aparițiile oficiale, șefii de la IJP au negat existența traficanților sau a consumatorilor de droguri în Vâlcea, de parcă dacă ascunzi gunoiul sub preș, el dispare pur și simplu. Ba mai mult, șeful IJP, Adrian Cazan a declarat în urmă cu câteva luni că nu există vreun caz de consum sau de trafic de stupefiante înregistrat la IJP Vâlcea.

        Ei, bine, uite că au apărut și cazurile pentru că în data de 28 septembrie a.c. un important dealer de droguri a fost reținut de polițiștii din cadrul B.C.C.O. Pitești – Compartimentul Antidrog și I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, împreună cu procurorii din structurile teritoriale ale D.I.I.C.O.T. 

        Cezar Radu era un important „dealer” de hașiș din Rm. Vâlcea, drog pe care îl procura din Italia, fiindu-i trimis de că tre legăturile sale de acolo prin intermediul societăților de coletărie rapidă. Vâlceanul Cezar Radu (21 ani), zis Împăratul, avea o rază lărgită de acțiune, vânzând stupefiante atât în Rm. Vâlcea, cât și în Pitești. În ziua de 28.09.2006, pe strada I.C. Bratianu din Rm. Vâlcea (cartier Ostroveni) a fost prins în flagrant Cezar Radu, care vindea 10 grame de hașiș contra sumei de 200 euro. La percheziția corporală, asupra lui Împăratu Î a fost găsită suma de 200 euro și încă 4 grame de hașiș. Polițiștii și procurorii au obținut și mandat de percheziție a domiciliului dealer-ului de droguri, ocazie cu care au mai fost găsite 14 pliculețe din folie transparentă ce conțineau hașiș însumând cantitatea de 16 grame.  Din primele declarații ale traficantului de droguri, reiese că acestea erau  doze de hașiș pe care le pregătise pentru a le vinde consumatorilor din Rm. Vâlcea și Pitești. Analizele de laborator au stabilit că substanța respectivă este rezina de cannabis (hașiș) și are un conținut ridicat de THC. Cezar Radu a fost reținut pentru 24 de ore de procurori, După care Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare de 29 de zile. Infracțiunile de care se face vinovat Împăratu Î sunt deținere și trafic de droguri, fapte pentru care riscă o pedeapsă privativă de libertate de la 3 la 15 ani.

Magda Tolea