Acasă Arhiva FIRMELE LUI ‘CRINU’ POPESCU AU CREDITE DE PESTE 48 MILIARDE LEI

FIRMELE LUI ‘CRINU’ POPESCU AU CREDITE DE PESTE 48 MILIARDE LEI

        ” Alarmăla bănci!

 

        Nu ne-a interesat niciodatăsituația Financiară a vreunei firme. În economia de piață, cine nu are datorii sau procese comerciale, nu simte că face afaceri. Dar de data aceasta am abdicat de la principiul enunțat, dispunând reporterilor speciali ai Agenției CORADO săverifice (în temeiuri legale) activitatea Financiară a omului de afaceri „Crinu” Popescu, pentru a putea înțelege motivul real care a stat la baza denunțului făcut de el împotriva edililor Râmnicului, denunț care a produs atât de mult rău imaginii orașului nostru. După ample investigații și fărăa „sparge” secretul filialelor bancare ce-și desfășoarăactivitatea în municipiul Rm. Vâlcea, am concluzionat că prin firma sa (de bază) ROVIMET, denunță torul a contractat în acest an, de la trei bănci, credite în valoare de peste 48 de miliarde lei vechi. În firma ROVIMET se află, acum, în asociere cinci râmniceni: Constantin Popescu deținând 76% din acțiuni, Elena Trăistaru 10%, Marian Giura – 10%, Liviu Roncea (coproprietar la terenul din strada Gabriel Stoianovici) 2% și Elena Popescu 2%. La data de 27.02.2006, firma a contractat un credit, la BCR, de 10 miliarde lei, garantând cu bilete la ordin (se pare că aici s-a înregistrat un abuz în serviciu, comis de ex-directorul Horia Neamu). După nici o lună de zile, tot de la BCR, „Crinu” Popescu a contractat un credit de 21,5 miliarde lei, ipotecând sediul social al SC ROVIMET SA. Cu aceiași frecvență, trecând o altălună, la data de 19.04.2006, După ipotecarea terenului din str. Gabriel Stoianovici, a obținut 4 miliarde de lei și tot de la BCR. Respectând cadența, la data de 11 mai 2006, „Crinu” Popescu a obținut 6,5 miliarde, de la BRD, cu același teren ipotecat la BCR. Ultimul credit a fost obținut de la Romexterra Bank, contractând 7 miliarde de lei, cu aceiași ipotecă , sediul social al ROVIMET SA. Datorităsecretului bancar, nu am putut afla dacă creditele se aflărambursate la zi, dar, se pare, la BCR este scontat la zi. În măsura în care datele furnizate de noi sunt garantate cu ipotecile menționate, rezultăcă primele două împrumuturi la BCR (în total 31,5 miliarde lei) sunt acoperite cu același mijloc fix (clădirea ROVIMET), iar împrumuturile de la BRD (6,5 miliarde lei) și BCR 19.04.2006 (4 miliarde lei) sunt acoperite cu cei 400 de m.p. de teren construibil, partajat în str. Gabriel Stoianovici cu asociatul său Roncea Liviu. Cât privește plata obligațiilor la bugetul centralizat al statului, firma ROVIMET  se aflăîn dificultate (dacă nu chiar și în executare silită), prezentând restanțe de câteva sute de milioane de lei. Devine, astfel, evident motivul pentru care denunță torul nu a depus dosarul în scopul aprobării autorizației de construire a unui bloc în str. Gabriel Stoianovici, elementul principal al provocă rii flagrantului cu viceprimarul Nicolae Dicu. Nu avea cu ce construi Și, se pare, acum, nici cu ce plăti datoriile contractate (va urma)

Romeo Popescu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.