La ora când scriu aceste rânduri, Raportul pe justiție a fost adoptat de Comisia Europeană . Versiunea finalăa acestuia a fost votatăde Colegiul Comisarilor, amenințările vehiculate până acum la adresa României – amânarea aderării la spațiul Schengen și zona Euro – fiind eliminate din textul final. Conform celor transmise de agențiile de știri, materialul ne critică pentru performanțele slabe în domeniul combaterii corupției la nivel înalt și cere Parlamentului „un consens fără echivoc” pentru a eradica corupția la nivel înalt. Conform concluziilor Colegiului Comisarilor, s-au putut constata „rezultate modeste”, „progrese lente” și „nevoia de a continua monitorizarea”, Executivul european considerând, însă , că „pentru moment sprijinul este mai eficient decât sancțiunile și nu va invoca măsurile de salvgardare posibile conform Tratatului de Aderare”. Deci, am scă pat, dar presiunea trebuie săse continue, pentru că ultima șansăca în țara noastrăsăse schimbe ceva în bine nu este alta decât presiunea CE și continuarea monitorizării. Dacă se dorește ca săse mai trezească poporul, altășansădecât cea venitădin exterior nu este. Societatea românească , prin sine, nu se mai poate însă nătoși. Va urma, în continuare monitorizarea României, ca un semn de neîncredere în angajamentul pentru reformă al guvernului PNL, susținut total de cei ce se feresc de justiție ca dracul de tămâie: PSD, PC, PRM și UDMR. Angajamentul DNA de a investiga cazuri de înaltăcorupție și timpul relativ scurt în care DNA realizeazăși încheie investigațiile sunt apreciate de europarlamentari ca fiind de un înalt nivel de profesionalism. Dar până în toamnătrebuie elaboratăo strategie viabilăanticorupție, vizând în primul rând administrațiile locale, acolo unde corupția este la nivel alarmant.
însă cum se poate realiza într-un timp atât de scurt și cu cine? Cu cei 322 de parlamentari care s-au ferit de justiție prin „inventarea” avizului dat tot de ei? Mătem că șansa ce ne-a dat-o Uniunea Europeană va fi irosită, tocmai de noi cei ce trebuie săne prezentăm la vot. Votând iarăși aiurea sau prin neprezentare. Ce va fi, depinde de politic și de cine va guverna țara, După alegerile parlamentare. Mulți văd un viitor trandafiriu la guvernare, dar concluzia că PSD va câștiga alegerile parlamentare mi se pare un pic trasăde păr și asta nu pentru că premisele analizei ar fi greșite, ci pentru că nu le putem încă verifica în date. Nici măcar date preliminarii, de vreme ce colegiile uninominale nu au fost încă trasate. Abia După ce acest proces va fi finalizat și se vor putea face niște simulări pe votul de la locale (care în opinia mea va fi destul de asemănător cu cel din toamnă), vom putea trage niște concluzii mai puțin pripite. fără a avea pretenția de a fi un analist politic eu cred că rezultatele la viitoarele alegeri vor arăta cam așa: PSD+PC 27-35%, PD-L 27-32%, PNL 15-20%, UDMR 5-6%, PNG 3-5%, PRM 3-5%. Scopul PNL este maximizarea avantajelor care decurg din poziția de partid cu potențial de negociere cu ambele partide mari, PSD și PD-L, iar acest avantaj se traduce prin licitarea la maximum a poziției de premier într-un nou guvern. Primul ministru însă rcinat cu formarea unui guvern care sătreacă votul de încredere al Parlamentului este desemnat de că tre Președinte în urma „consultării” partidelor. Redesemnarea lui că lin Popescu Tăriceanu ca premier, sau al altei persoane din zona sa de influențăde că tre Băsescu ar însemna o loviturăde imagine pentru președinte, chiar dacă o astfel de mutare ar asigura o guvernare în care PD-L nu ar deține rolul primordial. Ideea cu premier tehnocrat e o glumă. Părerea mea este că președintele va avea un rol din ce în ce mai decorativ și ne îndreptăm fie spre o republică Parlamentară , fie spre modelul american de președinte-șef al executivului (șanse ceva mai slabe). Decalarea alegerilor parlamentare de prezidențiale limiteazărolul de locomotivăal prezidențiabilului în cadrul partidelor și va limita, implicit, și sprijinul partidelor pentru candidatul prezidențial, mai ales că la vremea respectivăele se vor fi văzut cu sacii în că ruță. Scopul principal al președintelui Băsescu este câștigarea unui nou mandat prezidențial la alegerile din noiembrie-decembrie 2009. însă , pentru a putea spera la un nou mandat de președinte, Traian Băsescu are două opțiuni în influențarea configurației guvernamentale: fie un guvern „partener” prin care săfolosească anul 2009 pentru „construcție”, fie un guvern „ostil” care să-i permităo prezențăpublică activăde președinte jucă tor. Prima opțiune ar fi mai favorabilă, și ar presupune scoaterea PSD din jocul guvernamental. A doua opțiune este mai riscantăși presupune scoaterea PD-L din jocul guvernării, fapt care ar putea atrage distanțarea „partidului prezidențial” de liderul său informal. Suspendarea președintelui nu poate fi eliminatăca posibilitate de reacție a unei majorități parlamentare PSD-PNL-PC-UDMR la desemnarea unui premier PD-L pentru formarea unui guvern minoritar, pentru că odatăalegerile încheiate, costurile de imagine ar fi decontate mult mai târziu, și oricum un asemenea gest al președintelui ar fi taxat și de că tre electorat. Dar înainte de alegerile prezidențiale, vom avea alegeri europene, extrem de importante pentru legitimitatea Europeană a partidelor importante din România, mai ales că alegerile europene se vor organiza simultan în toată Uniunea Europeană , în luna iunie 2009. Iar lucrul acesta este uitat de toți