Acasă Arhiva 2 Solidaritatea, imperativul momentului!

Solidaritatea, imperativul momentului!

Imaginea dezastruoasăa viitorului economiei românești, începe săse contureze, criza mondialăbântuind pe la graniță. Arde țara și cu toate astea politicul se piaptănă. Politicienii se ceartăpe ciolan, desconsiderând pericolul ce ne va copleși economic, tergiversând formarea noului guvern. Pușculița statului a ajuns la fund. Umflat sau nu, bugetul de stat aratătotal diferit acum, Față de ianuarie 2008. Cheltuielile curg, veniturile scad. Salariile românilor vor fi înghețate până la sfârșitul lunii acesteia. Guvernanții liberali s-au lăudat cu o creștere economică mai mare decât a Chinei, dar s-au trezit pe final de an că nu mai au bani. Contextul economic actual nu mai seamănăcu cel de acum 2-3 ani, când singura grijăera cum săcheltuim mai repede fondurile structurale primite de la UE. Criza va lovi grav România, indiferent de cine e prim ministru, iar pentru a-i atenua cât de cât efectele ne trebuie o conducere responsabilă, capabilăsăreziste presiunii străzii și eventualelor impulsuri populiste.

Pe acest fond, președintele Traian Băsescu a desemnat ca premier, împuternicindu-l cu formarea noului guvern, pe Theodor Stolojan. Sunt convins că acesta este premierul potrivit pentru vremuri de criză. Tot în plină crizăa fost numit în fruntea administrației țării și la primul mandat de la Palatul Victoria, când, După debarcarea lui Petre Roman de că tre mineri și Ion Iliescu, Stolojan a condus guvernul. Atunci, România era lefterăde tot, dar s-a reușit săse treacă peste iarnăși săse organizeze alegerile din 1992. Luptele oarbe din spatele cortinei politicului și departe de ochii electoratului, au configurat o alianțăPSD – PD-L și acum cele două partide negociazăportofoliile ministeriale. Nu pot săspun că tresalt de fericire pentru o așa guvernare Dar ce soluții puteau sămai fie? Una singură: guvern minoritar, dar cred că este exclus ca variantă, pentru că și-o i-au PD-L-iștii de nu se văd, în maxim 8 – 9 luni. Și, atunci, se ajunge la ceva mai grav: alianța PSD – PNL (riscul cred că rămâne în continuare, pentru că nu s-a bătut în cuie alianța PSD – PD-L, dar nu mai este atât de mare). Răspunzători pentru actuala conjuncturăsunt Patriciu, Tăriceanu, Crin, Norica, Olteanu. Ei cred că au făcut o mișcare deșteaptăpentru PNL, pentru identitatea partidului, intrând în opoziție, După încercarea nereușităde menținerea lui Tăriceanu la Palatul Victoria. Dar se înșealăamarnic, pentru că și-au pierdut identitatea guvernând în complicitate cu PSD. Acum, vor ajunge un al doilea PNÎ-CD, dacă nu îi mai scoate odatăPSD-ul din mocirlă.

Ce cred eu că va urma? Papionarii, finkelsteinii și andronicii frustrați, vor continua săîși latre disperarea și neputința. Stolojan, om serios și profesionist dovedit, se va pune pe treabăși va forma un guvern bun, cu oameni capabili. PNL, va trece în opoziție. fără bani si putere, la următoarele alegeri, va avea soarta PNÎ-CD-ului lui Miluț și Pavelescu. În aceste condiții, dacă va mai dori săcandideze, Băsescu va recâștiga funcția de președinte, în 2009. Bătălia anticorupție, cu marii hoți ai țării, se va atenua, un timp, dar va reveni în actualitate de îndatăce va sosi timpul… și acel timp nu este foarte departe. PD-L se va întări și va putea sădevinăsingurul partid puternic capabil săreprezinte dreapta. PSD/aripa Geoană, Diaconescu, Ilie Sârbu, Ponta, Corlățean și grupul de la Cluj, vor avea acum posibilitatea sătreacă la atacul decisiv de reformare a PSD și vom avea, curând, și un partid mare și puternic la stânga. Iliescu, Năstase și alți kgb-iști, vor fuziona cu PNL/Tăriceanu + Patriciu, în încercarea de a păstra controlul Moskovei în România. NATO și UE au obținut acum o mare victorie și își vor consolida influența în România.

Existămari șanse pentru noi sătrăim într-o societate mai bună, echitabilăși democratică . O societate mult mai bunădecât una creatăde PSD/PNL, așa cum vrea Iliescu și Tăriceanu – Patriciu și lacheii acestora. Este o mare eroare săcrezi că dacă liderii partidelor se ciondăneau, cum e cazul social-democraților și democrat-liberalilor, ar fi fost exclusăcoabitarea la guvernare. Aceia pe care-i credeați dușmani de moarte, săfiți sigur că , în culise, se înțelegeau foarte bine, jucându-și fiecare rolul distribuit de conducerile partidelor. Plin de el, așa cum este Tăriceanu, îngâmfat peste măsură, a crezut că lumea politică românească începe și se terminăcu partidul său PNL – pe care l-a confiscat o mânăde oameni, în frunte cu Patriciu. Și cu ce este mai curioasă, mai „nefirească „, noua alianțăa viitorului guvern Față de penibilăabandonare de că tre liberali a partenerilor democrați, din vechea guvernare? Ar mai fi putut partidul istoric al Brătienilor prezenta vreo garanție de loialitate, atât Față de PSD cât și Față de PD-L, pentru a fi considerat un partener serios, credibil? Sigur că nu. PSD, ca și PD-L, ar fi putut concluziona că e valabilăexpresia „iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”.

Este una să-ți abandonezi partenerul din motive principiale și alta este săte aliezi cu opozantul împotriva partenerului tău. până ce PNL nu-și va schimba conducerea este greu sămai convingăpe cineva de bunele lor intenții; cel puțin pentru o aparențăa schimbării fiindcă , oricum, se știe că partidul este luat în „captivitate” de potentatul om de afaceri (necurate) Patriciu. Actuala conducere liberalăatârnăca o piatrăde moarăde gâtul partidului, chiar dacă acum au satisfacția celor 18% din electorat, grație populismelor și a politicii antiliberale. Ei au dovedit lipsăde respect Față de proprii săi susținători, mutându-și centrul susținerii electorale din zona micilor și marilor întreprinzători în zona pensionarilor. Eu, am mai spus-o, găsesc această alianțăca absolut firească și previzibilă, ca între doi opozanți ai scenei politice, dar care știu săfacă compromisuri atunci când acestea devin necesare. În politică nu trebuie săfii sentimental, nu trebuie săai prejudecă ți sau resentimente.

Este nevoie săfii un om rațional și pragmatic, săprimeze întotdeauna interesul, chiar și atunci când trebuie să-ți strivești demnitatea sau onoarea. Excesul de principialitate este, în anumite condiții, o slăbiciune a omului politic, pe care și un amator în politică știe s-o speculeze. Singurul principiu, dacă trebuie săaccept ideea unui principiu, este interesul țării tale, al poporului tău, iar pentru asta e nevoie, uneori, să-ți tăvălești prin praf onoarea. Asta înțeleg eu dragoste de țară , atunci când, în numele idealului național, demnitatea și onoarea ta devin aspecte secundare.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.