Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Buican este un lider de partid cu coloană de cauciuc și pumn de plastilină. Pseudo-politician

Fără REZULTAT. Din lipsă de activitate, parlamentarul PNL, Cristian Buican, interpeleazăminiștri. Ce-i drept, de fiecare datăfără niciun rezultat, dar o face. De curând, în cadrul unei conferințe de presă mai mult decât anostă, susținea că l-a interpelat pe ministrul Muncii, Mihai Șeitan, atrăgându-i atenția că reducerea pensiilor este o măsurăproastă. Interpelarea sa a rămas fără răspuns ca, de altfel, toate celelalte întocmite până acum.

Cristian Buican, pentru a demonstra imensa, nemaivăzuta și, totodată, nemaiauzita sa activitate politică , a declarat, zilele trecute, jurnaliștilor vâlceni că a participat, în calitate de „el lidero maximo” al liberalilor vâlceni, la două adunări generale de alegere a unor noi structuri de conducere în localitățile Tomșani și Oteșani, unde, zice el, s-au constituit birouri publice-locale. Și pentru că tot a venit vorba de alegeri la liberali, mai trebuie spus că în data de 9 mai 2010 a fost constituit Biroul Politic Interimar al Organizației municipale a PNL Rm. Vâlcea. Biroul îi va avea interimari pe Emilian Frâncu, Victor Giosan, Zvetlana Preoteasa, Gheorghe Păsat, Adrian Pandurașu, Florin Smeureanu, Pantelică Anghelescu, Claudiu Tulugea, Petre Duinea), 12 membri și supleanți, printre care îi găsim pe: Constantin Monceanu, Eduard Vîrlan, Bogdana Gras, Eugen Scarlat, Adrian Panăși Aristin Dumitrescu. Din câte am fost informați, scopul principal al acestui birou este întărirea structurilor Organizației municipale Râmnicu Vâlcea a PNL și pregătirea Adunării Generale pentru alegerea noilor structuri de conducere ale organizației care va avea loc în luna august 2010 (21-22 august).

Visează cu ochii deschiși

Cristian Buican a rămas, în continuare, fidel visului său de a avea în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean un liberal. Avem mari dubii că dorința sa va deveni vreodatărealitate, având în vedere că , nu mai este un secret, partidul pe care-l conduce la Vâlcea, cu coloana vertebralăde cauciuc și pumn de plastilină, nu reușește nicidecum săse impunăpe scena politică locală. „La Consiliul Județean, s-a depus, de că tre grupul de consilieri PNL, un proiect de hotărâre, pentru demiterea unui vicepreședinte al instituției și alegerea unuia nou. Am hotărât săfim alături de consilierii PNL în acest demers, având în vedere faptul că vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Dumitru Persu, nu a respectat protocolul dintre noi și PSD. Vorbesc aici despre faptul că fiind vicepreședinte care se ocupăcu partea economică , nu a împărțit fondurile Consiliului Județean în funcție de nevoi, ci pe criterii politice sau a folosit aceste fonduri pentru a trage că tre PSD primari liberali și primari din alte zone politice. De pe altăparte, domnul Persu, atât în presă , cât și în diferitele posturi de televiziune, a criticat PNL ca fiind un partener care nu este corect, deși noi, atât în alegerile prezidențiale, cât și în alegerile parțiale pentru primăria Râmnicului, am susținut candidații PSD. Acestea sunt motivele pentru care noi ne alăturăm PDL în această acțiune, de demitere a unui vicepreședinte al Consiliului Județean”, a motivat Buican. Pentru o vreme, însă , președintele PNL și grupul său de consilieri județeni vor trebui sămai aștepte pentru că Ion Cîlea a scos de pe ordinea de zi schimbarea vicepreședintelui.