Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vasile Cocoş ia la bani mărunţi activitatea de la Ariel

La o şedinţă a Consiliului Local anterioară, primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, a semnalat mai multe probleme pe care le-a constatat la Teatrul Municipal Ariel, în urma unui control. Matei a spus că sunt sume mari cu care s-au plătit regizorii şi faptul că s-au făcut angajări nejustificate. „Vom avea o analiză complet. Am predat rezultatul auditului viceprimarului Cocoş care este un mare specialist. Va studia documentele şi va lua o decizie care nu va fi uşor de suportat dar este vorba de bani publici şi nu ne putem juca. De la 67 de colaboratori din toate domeniile, servicii, prestări artistice şi aşa mai departe, ar fi trebuit să se ajungă la 25, de la 1 august. Sper că s-a pus în practică această decizie. Vom vedea rezultatele dar nu s-a luat o decizie pentru că a fost în derulare festivalul de teatru a cărui activitate nu am vrut să o perturbăm. Analizăm şi propunerea de unire a celor două teatre, vom lua şi legătura cu cei de la Consiliul Judeţean. Poate facem din două lucruri bune, unul foarte bun”, spune Matei. „Sunt probleme legate de managementul acestei unităţi. Sunt şi probleme legate de buget, care este lejer şi mare. Îl vom regândi. Un lucru este cert, pentru anul viitor se va lucra cu totul altfel”, spune şi viceprimarul Vasile Cocoş.