Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea caută administrator patrimoniu

Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă, de administrator patrimoniu.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: condiţii de studii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul: ştiinţe economice/ştiinţe inginereşti; condiţii de vechime: minimum 5 ani în specialitatea studiilor absolvite; cunoştinţe de operare pe calculator nivel mediu (Word, Excel, Power Point).

Concursul se va organiza astfel: 08 februarie 2016, ora 14:00: data limită pentru depunerea dosarelor; 17 februarie 2016, ora 10:00: proba scrisă; 23 februarie 2016, ora 12:00: proba interviu.

Dosar de concurs va trebui să conțină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Seminarului Teologie Ortodox „Sf. Nicolae” Râmnicu Vâlcea, str. Antim Ivireanul nr. 17, telefon: 0250/711.570.