Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PRECIZARE: Primăria Râmnicu Vâlcea nu a primit nicio solicitare de la Alianţa pentru o Românie Curată

În urma articolului „TOPUL RUŞINII: Primăria Râmnicu Vâlcea şi Inspectorul Şcolar Vâlcea nu se grăbesc să răspundă cererilor pe Legea 544

„, publicat on-line de Vocea Vâlcii, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea, Daniel Ionescu, am primit următoarele precizări:

La Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nu este înregistrată nici o solicitare venită din partea „Alianţei pentru o Românie Curată”.

„Raportul privind starea economică, socială şi de mediu pe anul 2013” (elaborat în conformitate cu Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată, art. 63, alin. 3, lit. a) – care a fost prezentat Consiliului Local în şedinţa din luna februarie 2014 şi care este asimilat „Raportului de activitate” stipulat de Legea nr. 544/2001 – este disponibil pe site-ul Primăriei, la adresa www.primariavl.ro.

La cerere, acest Raport a fost comunicat, în cursul lunii august 2014, şi Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative din cadrul MDRAP, care a admis răspunsul Primăriei” se arată în comunicatul remis de primăria Râmnicului.