Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mandat de consilier contra pasaj!

Cosmin Constantinescu spune că îşi dă demisia dacă inaugurarea are loc pe 31 mai

Fostul viceprimar al Râmnicului, Cosmin Constantinescu, a semnat o demisie în alb din funcţia de consilier local, pe care spune că o va depune la primărie în cazul în care lucrările la pasajul Tudor Vladimirescu vor fi inaugurate pe 31 mai: „Cred că am ajuns la termenul cu numărul şase sau şapte în ceea ce priveşte inaugurarea Pasajului Tudor Vladimirescu. Eu le-am pierdut şirul. Ultima declaraţie a lui Gigi Matei este curajoasă, insistă că inaugurarea va fi peste două săptămâni, pe 31 mai. Eu cred că un termen realist este luna august. Normal, vor invoca probleme legate de precipitaţii dar eu spun că şi soare de era, 30 de grade pe fiecare zi, tot nu se făcea până la finalul acestei luni. Eu am o provocare pentru domul Matei, una bărbătească, tot e războinic. Îmi pun pe masă mandatul de consilier local dacă pe 31 mai pasajul va fi gata, va fi inaugurat. Dacă acceptă, îşi pune şi el pe masă mandatul. Semnez acum în alb demisia.” Altfel, consilierul local al PDL spune că şi-ar fi dorit o sărbătoare cu mici şi bere pe 20 mai: „Se apropie de ziua de 20 mai, o zi specială, ziua oraşului. Ne obişnuisem să ieşim pe Splaiul Independenţei, să mâncăm un mititel, să ascultăm o muzică bună, să bem o bere. S-a luat decizia să nu se mai organizeze aşa ceva, să se facă numai activităţi culturale. Îi ştiu pe oamenii de la primărie, sunt mai aristocraţi dar ar trebui să ne înţeleagă şi pe noi, pe oamenii obişnuiţi. Trebuie spus că pentru vâlceanul de rând era o bucurie, un moment în care se întâlnea cu vecinii, cu prietenii, la un pahar de bere. Nemţii au Octoberfest şi toată lumea petrece şi serveşte bere şi cârnaţi. Şi mai ţineţi cont de ceva, noi organizam aceste evenimente numai din sponsorizări, fără bani de la bugetul local”.

„Numai un tâmpit poate crede că e gata pe 31 mai”

Primarul Matei spune că nu a declarat niciodată că inaugurarea va avea loc pe 31 mai: „Aşa a zis Constantinescu, îşi depune mandatul? Numai un tâmpit poate crede că pasajul se termină la 31 mai. Eu am spus că ne străduim să avem termenul aproape de această dată. Nu e problema mea că domnul Constantinescu nu înţelege limba română. Oricum, va avea o mare surpriză Cosmin Constantinescu. În curând. Nu e surpriză penală dar e surpriză mare. Nu vă spun mai multe, prefer să fiu misterios.”