Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Investiţii importante la Dăeşti! Primarul Popolan accesează fonduri europene

Dispensarul şi sala de sport din localitatea Dăeşti au intrat într-un proces amplu de modernizare, primarul George Popolan intenţionând să accelereze lucrările, pentru ca alte investiţii să poată fi demarate. Dacă la cabinetul medical se estimează că lucrările vor fi gata în scurt timp, la sala de sport, primarul doreşte ca aceasta să fie gata până la vacanţa de iarnă a elevilor, pentru ca serbările să se poate desfăşura în noua locaţie.

De asemenea, primarul George Popolan este interesat şi de modernizarea drumurilor din localitatea pe care o conduce. Acesta a anunţa că săptămâna viitoare va fi semnat un alt contract pe Măsura 7.2, pentru finanţarea investiţiei ce vizează modernizarea drumurilor DC 17, DC 18 şi DC 19, pe o lungime de şapte kilometri. Fondurile europene în valoare de 1,2 milioane de euro vor fi investite în reabilitarea infrastructurii drumurilor comunale mai sus amintite.

Un alt proiect, aflat în atenţia primarului Popolan, vizează şi modernizarea grădiniţei din Fedeleşoiu, investiţie care se va realiza tot din fonduri europene.