Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În Brezoi, lucrările de anvelopare a blocurilor au fost întrerupte

Neachitarea datoriilor la întreţinere, a taxelor şi impozitelor locale, l-au determinat pe primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, să întrerupă lucrările de anvelopare a blocurilor. Acesta doreşte ca locuitorii să conştientizeze faptul că pe lângă drepturi, au şi obligaţii. Primarul a declarat că este frustrant şi exagerat, să vadă că oamenii aşteaptă să li se facă tot, iar ei să nu-şi plătească nici măcar apă rece consumată.

Se va interveni doar la blocurile care sunt la zi cu taxele şi impozitele

Aşadar, locuitorii care sunt cu taxele şi impozitele la zi, şi care nu au datorii la apă şi gunoi, vor beneficia de anvelopare. Primarul doreşte să îi responsabilizeze pe rău-platnici, în condiţiile în care are trei miliarde de lei vechi neîncasate de la asociaţie.

După ce îşi vor achita datoriile, vor beneficia de lucrările de anvelopare. “Când cineva va veni la mine şi îmi va spune că blocul său nu mai are datorii, în acel moment, începem lucrările de anvelopare a blocului respectiv”, a transmis Robert Schell, primarul oraşului Brezoi.