Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În atenția proprietarilor de terenuri și de stupini din vecinătatea căii ferate: CFR S.A. a început campania de aplicare de erbicide pentru combaterea buruienii ambrozia

Printr-o adresă transmisă Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Secția L3 Râmnicu Vâlcea a CNCF „CFR” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova informează că în această perioadă, până în data de 21 iunie, de-a lungul căii ferate de pe raza secției se efectuează tratamente împotriva buruienii ambrozia în conformitate cu Legea nr. 62/2018. Erbicidul folosit este TOTAL, cu acțiune foliară, neselectiv, omologat în România, iar cetățenii ce au în proprietate terenuri agricole în imediata vecinătate a căii ferate, precum și proprietarii de stupine sunt avertizați să ia măsurile de protecție care se impun. În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, perioada de aplicare a tratamentului împotriva acestei plante invazive se poate decala/prelungi.