Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Monument istoric fără drum de acces la Goleşti

În Satul Opăteşti Deal din comuna vâlceană Goleşti se află Biserica „Sfânta Paraschiva”, construită în 1708, atestată în 1767 şi declarată monument istoric. Problema e că accesul către lăcaşul de cult se poate face doar cu autoturisme de teren pe vreme bună sau doar pe picioare iarna sau în zilele ploioase. Oamenii care trăiesc în cele aproximativ 30 de gospodării din sat spun că au făcut toate demersurile necesare pentru ca drumul să fie asfaltat sau măcar pietruit dar că nu sunt băgaţi în seamă de conducerea primăriei. Localnicii se plâng că intervenţia salvării sau a pompierilor este imposibilă şi că turiştii sunt alungaţi de drumul inaccesibil. „Mergem cu roaba cu nisip să mai putem ajunge şi noi acasă. Când plouă ambulanţa şi pompierii nu pot ajunge la noi. A fost şi un caz când o femeie a pierdut sarcina pentru că nu a fost acces spre ambulanţă. Când ne spunem problemele la primărie ni se spune că suntem needucaţi şi că de ce nu a făcut drumul fostul primar. Am făcut plângere şi la Prefectură. Am primit răspunsul că avem trei drumuri de acces până la gospodării. Toate sunt inaccesibile, mai rele decât acesta”, spun oamenii. „Au venit mai multe rânduri de turişti să ne vizitele biserica, auziseră despre ea că este frumoasă şi că este monument istoric. Unii s-au rătăcit, nu au ştiut cum să ajungă, nu există nici măcar un indicator. Alţii au rămas cu maşinile de abia au reuşit să iasă şi au dormit pe aici săracii. Au fotografiat au spus că sunt dispuşi să ajute şi ei cu bani pentru a face drumul. Păcat că nu e acces, ar veni mulţi turişti, este o zonă foarte frumoasă iar despre biserică ce să mai spun, este o adevărată minune. Rog din suflet pe cei care ne condus, să vină să facă ceva, e păcat. Eu sunt bătrână, dar tineretul are mare nevoie de drum”, completează o bătrânică. Zilnic, 12 copii parcurg câte trei kilometri pentru a ajunge la şcoală sau la grădiniţă în condiţiile în care nici microbuzul şcolar nu poate ajunge în Satul Opăteşti.

„Nu sunt bani”

Oficialităţile locale admit că există o problemă care nu a fost rezolvată din lipsa banilor. „Noi am mai intervenit, dar nu sunt bani. După Paşte sau chiar înainte dacă timpul o va permite vom mai duce piatră şi ce mai trebuie, se ocupă domn primar. Am mai dus şi pe alte drumuri unde e nevoie, dar ce să facem şi noi? Până nu se stabileşte cu bugetul nu avem de unde. Pentru o eventuală asfaltare o să fie greu, e investiţie mare. Aşa, înainte când era ministru doamna Udrea era în proiect, dar s-a ales praful. Studiul de fezabilitate s-a făcut, măsurătorile s-au făcut dar… E nevoie, ştim. Şi nu numai acolo e nevoie, e monument, e drept, dar avem multe zone cu probleme. Ştim că oamenii ajung cu greu acasă dar există şi alte locuri unde e şi mai rău. Avem comună de gradul III, banii sunt puţini, bugetul este mic. Am mai primit ceva pe calamităţi dar am avut rezervată o sumă mică, am făcut drumul spre Satul Popeşti. Atât am avut, acolo ne-am oprit. Proiecte sunt mai multe dar să vedem când ne finalizăm.”, spune Dumitru Ropină, viceprimar Comuna Goleşti.

Drumul care leagă centrul comunei de Satul Opăteşti Deal are o lungime de aproximativ 2 kilometri. Accesul către monumentul istoric se mai poate face, teoretic, pe alte trei drumuri comunale dar şi ele sunt inaccesibile.