Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Căminul de bătrâni de la Scundu, gata pe 30 martie

Până pe data de 30 martie, în localitatea vâlceană Scundu se vor termina două proiecte de anvergură, ambele făcute cu bani europeni: căminul de bătrâni şi reţeaua de apă şi canal. „Fiind vorba de fonduri europene, neapărat trebuie să se respecte termenele de finalizare, adică 30 martie. reţeaua de apă este finalizată în proporţie de peste 85%. la cea de canal stăm puţin mai prost, între 60 şi 65%. Şi la apă şi la canal suntem în asociere cu Orleştiul. deocamdată ne mai încurcă timpul dar de acum în colo sper să se poată lucra şi mai mult. Tot cu fonduri europene vom termina căminul de bătrâni. Este gata în proporţie de peste 80%. Şi el o să fie gata pe 30 martie şi o să poată găzdui 35-40 de persoane minim. Dacă cererea o să fie mai mare, avem posibilităţi de extindere, este şi o mansardă care poate să fie amenajată corespunzător”, spune primarul Dumitru Blejan. Altfel, tot în localitatea vâlceană se lucrează la consolidarea Pârâului Scundu, predispus la inundaţii, valoarea proiectului fiind de aproximativ 11 miliarde, bani care vin pe situaţii de urgenţă.