Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Podul de la Bârsoiu, aproape de finalizare

În Comuna Stoileşti este aproape de finalizare o investiţie importantă, podul care împarte în două cel mai mare sat al localităţii, Bârsoiu. „Pe pod se circulă în acest moment, mai trebuie doar să terminăm asfaltarea. Este un pod rutier, cu două benzi, în proporţie de 80% este finalizat. Dacă timpul nu ne încurcă foarte mult, în iulie va fi inaugurat oficial. Proiectul a început anul trecut deşi primele lucrări, cele subterane, au fost făcute acum şase ani. Totul a costat 12 miliarde, cu finanţare guvernamentală prin Ordonanţa 28. Investiţia este una foarte importantă pentru localitate, mai ales în timpul vremurilor ploioase, când este singura alternativă de traversare a gârlei. „, spune primarul de la Stoileşti, Florin Ionescu. Acesta spune că are în plan şi construirea unei baze sportive pentru tinerii din localitate dar, că cel puţin deocamdată, sunt alte priorităţi: „E nevoie şi de o bază sportivă, asta este clar. Avem, însă, alte priorităţi şi bani sunt puţini. Ploile abundente din localitate ne-au afectat mult drumurile. Au fost şi alunecări de teren, costurile reparaţiilor sunt mari, am făcut toate demersurile necesare, am ajuns până la minister. Uşor, uşor, le vom face pe toate. În 2 ani am reuşit să asfaltăm 18 kilometri în comună, acum vom turna al doilea strat de asfalt la alţi patru kilometri. E drept că în total sunt 150 de kimometri de drumuri, mai e mult de muncă”.