Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Prima victorie pentru Iulian Voicu

Şedinţa de Consiliul Local din data de 27, februarie a.c., a debutat cu propunerea primarului Emilian Frâncu de a retrage de pe ordinea de zi punctul cu privire la schimbarea consilierului local PPDD, Iulian Voicu, cu următorul pe listă, ca urmare a excluderii acestuia din PPDD Vâlcea.

Propunerea edilului a fost votată aproape în unanimitate, existând o singură abţinere din partea colegei de partid a lui Voicu, Carmen Preda.

La şedinţă au fost prezenţi şi Marian Cristinel – preşedintele interimar al PPDD Vâlcea, dar şi cei trei consilieri judeţeni ai partidului. Aceştia au plecat supăraţi nevoie mare după decizia consilierilor locali. Nervos, Marian Cristinel a comentat că „este decizia lor, au acest drept. Nu mai am ce spune! Oricum, negocierile sunt înaintate la Consiliul Judeţean”.