Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Am reuşit să scot staţiunea din conul de umbră în care intrase”

REALIZĂRI. Băile Olăneşti este printre primele staţiuni din ţară în ceea ce priveşte numărul de izvoare, dar şi debitul zilnic al acestora. Din păcate, această staţiune a fost ocolită de turişti mulţi ani la rând datorită infrastructurii care lăsa de dorit. Acum, însă lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Asta pentru că, de când la conducerea primăriei se află liberalul Gheorghe Ciucă, lucrurile au început să se mişte în staţiunea Băile Olăneşti, acesta schimbându-i faţa cu totul. Numai în anul 2010 au fost reabilitate foarte multe străzi şi alei, a fost construit un complex modern ce cuprinde o piscină cu apă sulfuroasă, o bază de tratament şi o parcare supraetajată. Pe lângă acestea, primarul Ciucă are, pentru următorul an, proiecte europene extrem de importante ce vizează dezvoltarea staţiunii şi promovarea turistică a acesteia.

Rep.: Domnule Gheorghe Ciucă sunteţi primar al localităţii Băile Olăneşti din anul 2008. Cu toate acestea aţi reuşit să faceţi lucruri în staţiune pe care predecesorii dumneavoastră nu au reuşit să le facă în multe mandate. Care este secretul dumneavoastră?

Gheorghe Ciucă: Da, sunt primar al oraşului Băile Govora de doi ani şi jumătate, dar nu pot spune că am un secret anume. Consider că trebuie să-ţi pese şi să lupţi puţin pentru cei care ţi-au acordat încrederea la alegeri şi vei reuşi. A fost mult de muncă până acum să scoatem staţiunea din conul de umbră în care stătea de atâţia ani şi, nici acum, nu putem spune că am terminat. Mai avem mult de lucru, dar sunt sigur că vom reuşi.

Rep.: Ca fiecare, la sfârşitul unui an, vă faceţi un bilanţ al reuşitelor şi al nereuşitelor. Ce ne puteţi spune despre aceste lucruri?

G.C.: Pot să vă spun că anul acesta dintr-un punct de vedere poate fi considerat un an bun, dar din alt punct de vedere poate fi considerat un an prost. Anul 2010 a fost bun pentru că am reuşit să finalizăm câteva proiecte mari. În primul rând este vorba de Proiectul de Dezvoltare Integrată a staţiunii Băile Olăneşti cu o valoare de 3, 3 milioane de euro care s-a finalizat în acest an şi care a făcut ca staţiunea Olăneşti să devină una dintre cele mai frumoase din ţară. De asemenea, au fost câteva obiective majore pe care le-am pus în folosinţă, având finanţare şi de la bugetul local. Este vorba de Parcul Central, unde tot mobilierul a fost cumpărat cu bani de la bugetul local, reabilitarea multor străzi şi alei care erau în stare jalnică, printre care pot enumera Aleea Izvoarelor, Aleea Trandafirilor şi Aleea Parângului. Mai mult decât atât, după cum bine ştiţi, anul acesta am dat în folosinţă baza de tratament, piscina cu apă sulfuroasă şi parcarea supraetajată. Am finalizat aducţiunea cu gaze în Băile Olăneşti, printr-un lobby pe care l-am făcut atât la firma constructoare, cât şi la cea distribuitoare. Acest proiect era o prioritate pentru oraşul nostru. O altă realizare este începerea construcţiei la blocul de sociale, nu înainte de a stabiliza zona pentru că era predispusă alunecărilor de teren. Am reuşit să achiziţionăm un teren pentru staţia de epurare în aşa fel încât să se poată derula proiectul pentru canalizare şi apă. Aşadar, în MasterPlanul judeţean localitatea Olăneşti este cuprinsă cu o sumă foarte mare, în jur de 15 milioane de euro, iar acest proiect va reabilita integral sistemul de aducţiune cu apă şi apă uzată, precum şi de extindere de reţele. Mai avem un proiect foarte important care a fost declarat eligibil şi va începe anul viitor. Este vorba de Proiectul pentru Promovare Turistică. Mai mult, am reabilitat Căminul Cultural din Olăneşti Sat, dându-i o funcţionalitate în aşa fel încât să fie folosită sala de spectacol inclusiv pentru diverse evenimente ale cetăţenilor, iar la etaj am amenajat o sală pentru medicii de familie, o alta pentru medicii veterinari şi o altă sală o vom scoate la licitaţie pentru un cabinet stomatologic, pentru că se ştie că în Olăneşti la ora actuală nu există un cabinet de acest gen.

Rep.: Pentru că tot aţi atins subiectul legat de sănătate, din câte ştim staţiunea Olăneşti nu avea nici măcar o ambulanţă. Aţi reuşit să rezolvaţi această problemă?

G.C.: Am reuşit să luăm o ambulanţă pentru medici ca aceştia să se deplaseze la pacient acasă. Din păcate, însă, nu am reuşit să rezolvăm problema ambulanţei pentru cazurile de urgenţă majoră. Când există un astfel de caz în Băile Olăneşti, suntem nevoiţi să apelăm la cele de la Rm. Vâlcea. Ne trebuia o ambulanţă dotată şi cu serviciul de permanenţă, ori acest lucru nu ni-l permitem din bugetul local.

Rep.: Ce alte proiecte mai aveţi în plan până la sfârşitul mandatului dumneavoastră de primar al staţiunii Băile Olăneşti?

G.C.: În cursul anului viitor va trebui să finalizăm un proiect început în cursul anului 2009 şi anume Grădiniţa cu program prelungit din Olăneşti. Se ştie că în oraşul nostru nu există o grădiniţă cu program prelungit pentru că ea funcţionează într-o casă instituţionalizată care a fost retrocedată. Acest proiect este pe lista de investiţii a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, proiect pe care l-am demarat chiar eu în perioada când eram eu inspector general şi în 2011 vor începe lucrările. De asemenea, în prima parte a anului viitor voi finaliza dispensarul din Olăneşti, pentru care am achiziţionat un spaţiu mare de 157 metri pătraţi şi unde voi amenaja trei cabinete pentru medicii de familie şi un cabinet stomatologic, care va răspunde unei cerinţe majore a cetăţenilor.

Rep.: În ce relaţii vă aflaţi cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, şi cu prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu?

G.C.: Cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea am o relaţie foarte bună, care, însă, se opreşte la faptul că de câte ori ne vedem ne salutăm şi ne pupam la venire şi plecare. Vreau să mai spun doar că este mare păcat că nu s-a înţeles până acum că staţiunea Băile Olăneşti este una de importanţă naţională, iar investiţiile în Olăneşti înseamnă bani care se întorc la bugetul de stat. Având o infrastructură bună, numărul de turişti creşte, iar atunci veniturile vor fi foarte mari. Consider că această stare se poate detensiona, pentru că am încercat pe toate căile să sensibilizez factorii politici de la Consiliul Judeţean şi să le demonstrez că Olăneşti trebuie să reprezinte o prioritate. În ceea ce-l priveşte pe prefectul Petre Ungureanu pot spune că am o relaţie foarte bună, asta pentru că am reuşit împreună să promovăm un proiect de reabilitare a patru străzi în Olăneşti Sat, probabil cele mai mari străzi din staţiune unde locuiesc foarte mulţi cetăţeni. Relaţia cu prefectul este foarte bună aşa cum spuneam, în ciuda faptului că am fost amendat de Prefectură pe nişte chestiuni discutabile.

Rep.: Credeţi că ar fi oportună acum o schimbare a alianţelor din Consiliul Judeţean Vâlcea, având în vedere că în ultima perioadă se tot vorbeşte de o refacere a Alianţei D.A. la Vâlcea?

G.C.: Din punctul meu de vedere nici nu mai contează ce alianţă este la Consiliul Judeţean. Important este ca PNL-ul să fie în structura de conducere pentru că primarii liberali au fost cam dezavantajaţi din punct de vedere financiar. Cred că în acest moment PDL-ul a exagerat, având în vedere că FSN-ul care este acum la conducerea judeţului are ceva experienţe în distribuirea banilor pe criterii politice. Consider că ruperea actualei alianţe şi intrarea PNL-ului la conducerea Consiliului Judeţean ar face să existe un oarecare echilibru. Nu aştept de la o alianţă, în care PNL-ul să fie în conducere, să mi se dea bani mai mulţi la primărie, ci să mi se dea cât trebuie. Din punctul meu de vedere cred că cea mai potrivită alianţă este cea cu PDL pentru că nu trebuie să uităm totuşi că PNL-ul reprezintă dreapta autentică pe scena politică românească.

CLAUDIA STANCIU