Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Violatorul bătrânei din Slătioara a fost prins

În noaptea zilei de 23 septembrie, o bătrână de 79 de ani din Slătioara a fost violată într-un mod brutal de un tânăr care intrase în locuinţa ei pentru a fura. Până azi, identitatea bărbatului nu a fost cunoscută, însă poliţiştii au reuşit în cele din urmă să afle cine este. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, violatorul este Vasile C. – 28 de ani, din localitatea Stroeşti. „În urma audierii, oamenii legii au s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat cu propunerea de arestare preventivă. În noaptea de 23/24 septembrie a.c. în jurul orei  02.25, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţiei rurală Măldăreşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că  M. Natalia, în vârstă de 79 ani, din comuna Slătioara a fost victima unui viol” – se arată într-un comunicat de presă al PIJ Vâlcea.

• C.S.