Acasă Actualitate Un vâlcean va lucra la Microsoft în SUA

Un vâlcean va lucra la Microsoft în SUA

De acum, în SUA, nu se va mai vorbi despre Râmnicu Vâlcea ca despre „Hackerville”, aşa cum este cunoscut în toată lumea oraşul nostru din pricina numărului mare de hackeri, ci şi despre tinerii noştri talentaţi şi deştepţi, care studiază la universităţi de prestigiu din Europa şi care ajung să aibă slujbe importante şi bine plătite datorită capacităţilor lor intelectuale. Este vorba despre un fost elev vâlcean, care studiază la Bremen Jacobs University, o universitate americană din Germania, Andrei Giurgiu. Acesta a reuşit să fie acceptat de Microsoft, iar pe perioada acestei veri va lucra acolo, ca urmare a două interviuri susţinute, pe care le-a promovat cu brio.  Deşi procedura Microsoft presupune ca răspunsul să fie dat în trei zile, Andrei a primit răspunsul afirmativ pe loc. Andrei Giurgiu a susţinut primul examen în Germania, iar cel de-al doilea în Seattle. Andrei Giurgiu este fiul Elenei şi al lui Marius Giurgiu (reputat profesor de matematică la Şcoala Generală Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea).

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul
Articolul precedentOfidibini, ofidirău
Articolul următorCum s-au transformat bubele ciumei portocalii în iniţiative corecte ale cabinetului Ponta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.