Autorităţile din Berislăveşti au luat măsuri pentru a împiedica migrarea tinerilor către oraşe. Au fost lotizate mai multe suprafeţe de teren, care au fost concesionate cu titlu gratuit familiilor care şi-au luat angajamentul să-şi construiască locuinţe. S-a ajuns la peste 30 de loturi oferite în acest fel. Ultima dată, au fost lotizate cinci suprafeţe de teren. Se află pe strada Richeru, din satul Stoeneşti.
”Noi ne-am dorit să avem şapte noi loturi, însă legislaţia nu ne-a permis din cauza reţelei de înaltă tensiune. Aşadar, s-au format cinci loturi. Condiţiile pentru concesionarea acestora au fost aceleaşi. De fapt, e una singură: tinerii care au dorit să beneficieze de aceste terenuri sunt obligaţi să-şi construiască locuinţe. Noi am concesionat terenurile pe 49 de ani, însă beneficiarii au şi posibilitatea cumpărării acestora, după un timp. Ca şi utilităţi, au apă şi curent electric. Din păcate, canalizare nu avem. E o problemă mare pentru toată lumea. Am fost incluşi într-un proiect, ne-au blocat acolo atâta timp, iar apoi am fost scoşi. Acum nu se va putea interveni pentru o vreme pe drumul judeţean, aflat într-un amplu proiect de modernizare. Va trebui, până la urmă, să găsim o soluţie. Am făcut toate demersurile şi pentru introducerea gazelor. Facem tot ce ţine de noi, dar de la a depune un proiect şi până la a primi finanţare e cale lungă. Oamenii sunt nerăbdători, şi noi ne-am dori să batem din palme şi să fie totul gata, dar aşa decurg lucrurile în administraţie şi trebuie să avem răbdare, suntem nevoiţi să aşteptăm”, a precizat Nicolae Popescu, primarul comunei Berislăveşti.
Lasă un comentariu