Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefectul Costea demisionează! El va candida la Primăria Lungești

Prefectul județului Vâlcea, Tiberiu Costea, va renunța la funcția de reprezentat al guvernului în teritoriu pentru a candida din nou la funcția de primar al localității Lungești. Tiberiu Costea a făcut o cerere de încetare a executării mandatului de prefect al județului Vâlcea, cerere care va fi discutată în ședința de guvern din data de 07 august 2020, de la orele 16.00. În situația prefectului de Vâlcea, se mai află în 6 – 7 prefecți din țară.
Tiberiu Costea ocupă funcția de prefect de Vâlcea din data de 18 decembrie 2019.
În luna decembrie a anului 2019, premierul Ludovic Orban și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, au semnat documentul prin care Tiberiu Costea a fost numit prefect al județului Vâlcea.
Anterior, Costea a fost primar al comunei Lungești, județul Vâlcea.
Între anii 2006-2012, el a lucrat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), centrul local Drăgășani.
Din 2012 și până în 2019, când a plecat la Prefectura Vâlcea, Tiberiu Costea a fost primarul comunei Lungești.

Prefect cu angajament la Securitate

Conform unei adeverințe eliberate în 2014, de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), prefectul Tiberiu Costea a semnat un Angajament cu fosta Securitate la 27.10.1989, la câteva zile după ce a împlinit 18 ani, cu aproape două luni înainte de Revoluția din Decembrie 1989.
El a preluat numele conspirativ „JEAN” și a fost recrutat pentru a-și turna colegii de la Liceul Agroindustrial Drăgășani. ATENȚIE, însă! CNSAS a stabilit că nu i se poate atribuit calitatea de lucrător/colaborator al Securității, dat fiind că nu au fost identificate note informative semnate de Tiberiu Costea.