Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO-VIDEO: „Şcoala altfel”- Porți deschise la I.S.U. Vâlcea

În perioadele: 16.10-19.12.2017, 15.01-30.01.2018, 12.02-27.03.2018 şi 16.04-15.05.2017, în fiecare zi de marţi, în intervalul orar 09.00 – 12.00, ,,Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea îşi va deschide porţile cu ocazia desfăşurării programului educaţional „Şcoala altfel”, program în cadrul căruia elevii pot să afle ce înseamnă să fii pompier. Copiii vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi se va face cu însoţitor (cadru didactic), care va fi legitimat la intrare.

Se vor prezenta: tehnica de intervenție, tehnici de acordare a primului ajutor calificat şi informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, iar doritorii pot să folosească o parte din dotarea inspectoratului sub îndrumarea personalului specializat. Totodată, aceştia vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale: „RISC – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!” şi „Nu tremur la cutremur”. În acelaşi timp, elevii pot obţine informaţii privind paşii ce trebuie urmaţi pentru a deveni pompieri.