Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţişti împuterniciţi la cele 11 secţii regionale de poliţie

INIŢIATIVĂ. Noile înfiinţate secţii regionale au deja sedii, dar şi şefi. Data limită la care aceste noi secţii regionale trebuie să funcţioneze la parametrii normali este de 30 septembrie 2011. Primul sediu ce va fi inaugurat în curând este cel din localitatea Prundeni, acolo unde chestorul Ion Stoica a rămas impresionat de clădirea la standarde europene. „Am avut parte de un sprijin substanţial din partea primarilor care au înţeles cât este de importantă această reorganizare” – susţine şeful poliţiştilor vâlceni.

Reorganizarea Poliţiei Rurale, adusă în discuţie nu de mult timp, a şi fost pusă de tapet de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. După o întâlnire cu primarii localităţilor vâlcene, în care chestorul Ion Stoica şi prefectul Petre Ungureanu le-au prezentat acestora principalele carenţe ale actualului sistem de organizare a poliţiei rurale, s-a şi început formarea noilor secţii regionale. Astfel, posturile comunale desfiinţate au fost comasate în secţii de poliţie regionale, însă inspectorul-şef al IPJ Vâlcea susţine că în anumite localităţi a mai rămas la post câte un poliţist. Conform noii împărţiri, din cele 70 de posturi de poliţie comunală ce existau până acum, au rămas doar 11 secţii regionale şi cinci posturi la Şuşani, Sineşti, Dănicei, Berislăveşti şi Sălătrucel. Data limită la care aceste noi secţii regionale trebuie să funcţioneze la parametrii normali este de 30 septembrie 2011. Deocamdată, la fiecare secţie regională a fost împuternicit câte un poliţist pentru a desfăşura activitatea până când se vor organiza concursuri, concursuri ce se pare că vor avea loc tot după data de 30 septembrie a.c. Aşadar, la secţia Rm. Vâlcea a fost numit temporar comisarul Ovidiu Manea, la secţia Milcoiu a fost împuternicit subcomisarul Emilian Muşulete, Suteşti – Mirea Bălăşoiu, Prundeni – Constantin Frâncu, Amărăşti – Valerian Dobra, Horezu – Popa Dănuţ,  Lăpuşata – Cristian Neghină, Pietrari – Daniel Truşcă, Măciuca – Ilie Bădică, Zătreni – Bogdan Ioana şi Racoviţa – Dumitru Licu. În fiacare localitate unde s-au înfiinţat secţiile regionale, primarii au fost nevoiţi să pună la dispoziţie un sediu. Inspectorul – şef al IPJ Vâlcea susţine că cel mai modern sediu este cel din localitatea Prundeni, care este la standarde europene. „Am avut parte de un sprijin substanţial din partea primarilor care au înţeles cât este de importantă această reorganizare. Ne-au pus la dispoziţie secţii bine dotate şi au înţeles că fondurile noastre sunt limitate. Totuşi, ţin să menţionez că cel mai modern sediu este cel de la Prundeni. Primarul de acolo ne-a pus la dispoziţie o clădire cum nu am mai văzut până acum, atât de bine dotată. Este la nivel european. Cred că sediul de la Prundeni va fi primul inaugurat” – a declarat chestorul Ion Stoica.

CLAUDIA STANCIU