Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: Rusia a ucis în Siria peste 100 de civili și peste 200 de opozanți ai lui Bashar al Assad

Preşedintele rus Vladimir Putin avertizează că organizaţiile teroriste din Siria intenţionează să destabilizeze alte ţări. Putin susţine că era necesară o intervenţie preventivă şi dezvăluie că în Rusia au fost dejucate 20 de comploturi teroriste în cursul anului 2015.

Rusia a lansat, la sfârşitul lunii septembrie, raiduri aeriene în Siria, atacând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, bombardamentele ruse s-au soldat până acum cu cel puţin 370 de morţi – 243 de insurgenţi, 52 de membri ai grupului terorist Stat Islamic şi 127 de civili.

„După ocuparea unor zone din Siria şi din Orientul Mijlociu, teroriştii au conceput planuri pentru extinderea spre alte ţări, în scopul destabilizării unor regiuni întregi. Organizaţiile teroriste au intensificat operaţiunile de recrutare din Caucaz. Teroriştii încearcă să recruteze islamişti inclusiv din Rusia şi din spaţiul Comunităţii Statelor Independente. Raidurile aeriene în Siria sunt necesare ca acţiune preventivă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.”, a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei RIA Novosti.

Preşedintele Rusiei a mai subliniat că Serviciul federal rus de securitate (FSB) a dejucat 20 de comploturi teroriste în 2015, capturând 560 de islamişti şi eliminând alţi 112.