Acasă Actualitate ISU Vâlcea: Câştigătorii concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” (foto)

ISU Vâlcea: Câştigătorii concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” (foto)

Sursa foto: ISU Valcea

Sursa foto: ISU Valcea

În data de 31.05.2018, începând cu ora 10, la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc concursul tehnico-aplicativ cu teme de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat cu implicarea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

În competiţie s-au înscris 15 echipaje (6 gimnaziu şi 9 liceu) din cadrul următoarelor unităţi şcolare: Colegiul Economic Rm. Vâlcea, Colegiul Naţional „Gib Mihăiescu” Drăgășani, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, Liceul „George Ţărnea” Băbeni, Liceul „Gheorghe Surdu”- Brezoi, Liceul Tehnologic „Ferdinand I” Râmnicu Vâlcea, Liceul Teoretic Grădiștea, Liceul Teoretic „Virgil Ierunca ” Lădești, Şcoala Gimnazială Golești, Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Drăgășani.

Desfăşurarea concursului a presupus atât parcurgerea unor probe teoretice, cât şi a unor probe practice cu teme de protecţie civilă (transportul asistat al unei persoane accidentate aşezată pe targă pe o distanţă de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat).

În urma desfăşurării probelor, primele trei locuri în clasamentul general au fost ocupate astfel :
• Liceu
– Locul I Liceul „George Ţărnea” Băbeni;
– Locul II Liceul Teoretic Grădiștea;
– Locul III Liceul Teoretic „Virgil Ierunca ” Lădești.
• Gimnaziu
– Locul I Liceul „George Ţărnea” Băbeni;
– Locul II Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Drăgășani;
– Locul III Şcoala Gimnazială Golești sat Popești.
Echipajele de pe podium au fost premiate cu tricouri, diplome şi cupe.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.