Revenim pe meleagurile noastre pentru interviul cu pricina. Bine, nu chiar sută la sută pentru că personajul de azi, Anne Becheru, face jurnalism de calitate şi la Râmnicu Vâlcea, la VTV şi la Capitală. Să bei o cafea cu Anne nu e un lucru chiar plăcut. Să bei două sau trei e cu mult mai bine, cu cât mai mult timp îţi petreci alături de ea cu atât te încarci proporţional pozitiv şi vezi altfel lumea. Poate nu ştiaţi dar Anne a fost milionară în euro dar a decis să îşi doneze toată averea şi apoi să ia viaţa de la capăt. Despre cum poţi face miliarde de lei în fiecare noapte dar şi despre multe altele puteţi afla în rândurile următoare.
Reporter: Ce ai făcut în ultimii 50 de ani?
Anne Becheru: Mi-am luat o ditamai casa, am făcut piscina, am parcat an de an o superbă maşină în faţa reşedinţei, am văzut toată lumea şi acum am donat tot ce aveam. E timpul să trăiesc armonios!
Rep.: Cum ai făcut primul milion de euro?
A.B.: Cu gândul! Şi acum pot să fac asta. Din păcate, nu o să fie primul, că am mai făcut d’astea cu puterea minţii.
Rep.: Dacă mâine, Doamne Fereşte!, te trezeşti bărbat, cum ai vedea femeia perfectă?
Rep.: Treaba aia cu „Doamne fereşte!” aş scoate-o cu siguranţă. E visul meu să mă trezesc bărbat pentru că după experienţa cu mine, „femeia”, cam ştiu de cine să mă feresc. Aş face o alegere justificată, solidă, bazată pe cunoaştere autentică. Aşa că mai bine m-ai fi întrebat de cine să nu dau, decât cum arată femeia perfectă… Mai greu cu formularea idealurilor, mai uşor cu feritul. Off… Mint cu neruşinare. Imboldul meu a fost să spun asta: Aş intra rapid pe ex profilul meu de facebook şi mi-aş găsi muza.
Rep.: Dar pe o scară de la 1 la 10 cam pe unde eşti la perfecţiune?
A.B.: Perfecţiunea e boală grea dacă ai impresia că există chiar şi în testele de personalitate cu trei variante de răspuns şi trei analize la final. Eu nu sufăr de boala asta încă şi sper să nu mă afecteze. Să înlocuim perfecţiunea cu ambiţie, zic. Cel puţin în cazul meu.
Rep.: Dar dacă prinzi peştişorul de aur ce trei dorinţe vrei să îţi îndeplinească?
A.B.: Să nu mai scap peştisorul de aur din mână ar fi prima şi singura. De aici poţi continua tu. Eu m-am aranjat la punctul 1. Poţi chema şi un prieten să continue şi el cu o dorinţă.
Rep.: Dar ce zici dragă, sunt mai mulţi ţărani la ţară sau la oraş?
A.B.: Am mereu surprize, indiferent de loc. Şi se deplasează repede ţăranii ăştia. Când ziceai că sunt la ţară, de unde le vine numele, te întâlneşti cu ei la cozi la supermarlet, uneori te mai întâlneşti chiar şi cu mâna lor la tine în geantă…
Rep.: Ar trebui legalizată prostituţia şi marihuana?
A.B.: Când dispare interzisul, scade tentaţia. Ce rost ar mai avea să îţi doreşti ceva ce are toată lumea? Ar merge aici o frântură din teoria bunurilor de lux. Când sunt peste tot, nu mai sunt de lux, deci nu le mai vrea nimeni.
Rep.: Mai am o dilemă mare, de ce Tom pierde mereu lupta cu Jerry?
A.B.: Pentru că producătorii ăia nu iubeau pisicile. Asta chiar a fost întrebarea copilăriei mele şi la concluzia asta am ajuns.
Rep.: Dar există Dumnezeu?
A.B.: Cu siguranţă!
Rep.: Dar extratereştrii sunt?
A.B.: Ar fi păcat să nu îi luăm şi pe ei în calcul. Ar trebui să facă un efort să existe măcar pentru numeroasele zile de 4 iulie când se difuză The Independence Day. Lista ar continua cu cel puţin câteva zeci de SF-uri la care m-am uitat cu nesaţ.
Rep.: Cum arată o zi perfectă pentru tine?
A.B.: Întrebarea asta vine la pachet cu asumpţia că am un ritual al zilei perfecte şi că o şi trăiesc cu regularitate… Păi nu prea trăiesc eu zile perfecte, că dacă ar fi aşa „la toate ocaziile” ieşea perfecţiunea din calcul. Să presupunem că vrei să ştii ce îmi place să fac în timpul liber şi o să fiu sinceră: să asist rude binevoitoare în bucătarie în timp ce îmi fac mâncarea preferată. Îmi place procesul şi degustatul şi statul în picioarele cuiva când are treabă. Mai ales în bucătărie.
Rep.: Să îmi mai zici tu, că sigur ai aflat, dacă Dan Diaconescu a avut mult noroc sau e foarte deştept.
A.B.: A fost într-atât de deştept încât să ne facă să credem că a avut noroc, bietul băiat inofensiv, fericit de soartă. Zic că e unul dintre cei mai înzestraţi.
Rep.: Fac un sondaj, aşa printre cafele. Tu ce zici, trebuie schimbat imnul să nu ne mai deşteptăm din morţi mereu? Uite, Elena Udrea spune că nu trebuie schimbat…
A.B.: Nu aş fi chiar atât de dură cu imnul nostru. Apelul la trezire e mai necesar acum decât a fost atunci. Şi era somnul cel de moarte, nu „din morţi” şi nici măcar moarte… Să îi zicem şi noi acum, procrastinare, dacă ne dorim. Cine nu vrea să se apuce odată de treabă? Să nu mai stea să se consoleze că ar putea, dar nu face, că e oricum mai deştept decât vecinul de la parter şi că ar putea să călătorească mai des şi să se bucure de viaţă, dar nu vrea… Când vegetăm, practic nu existăm. E un îndemn vehement la viaţă, nu la moarte, aşa că cinste imnului nostru pe care nu l-aş schimba curând.
Rep.: Bine, dar de ce toţi pământenii se trag din Adam şi Eva doar noi românii din daci şi romani?
A.B.: Dacă asta ar trebui să stea la baza unicităţii neamului nostru, „a mai-cu-moţului” trăsătură atât de pregnantă, atunci să dăm credit teoriei legate de originile poporului nostru. Suntem şi de data asta speciali.
Rep.: Eu am cam terminat, dar mai bem o cafea?
A.B.: Mai bem!