Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Imunitatea lui Băsescu, contestată la CCR

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis sesizarea senatorului Gabriela Firea in dosarul de santaj si amenintare deschis pe numele presedintelui Traian BAsescu. Sesizarea fostei vedete de televiziune va ajunge pe masa judecatorilor CCR care urmeaza a se pronunta cu privire la limitele imunitatii prezidentiale.

Initial procurorii au dat in baza actualelor prevederi constitutionale rezolutia de neincepre a urmaririi penale. Senatorul Gabriela Firea le-a contestat si astfel s-a ajuns la situatia urmatoare:

„ICCJ admite cererea formulată de petenta Firea Gabriela, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.312 alin.2 C.p.p în măsura în care se aplică Preşedintelui României. Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.312 alin.2 C.p.p în măsura în care se aplică Preşedintelui României, în raport cu prevederile art.1,art.16,art.84 şi art.72 din Constituţia României.

ICCJ amână cauza şi fixează termen pentru soluţionarea pe fond a plângerii formulată de petenta Firea Gabriela la data de 24 iulie 2014, în Camera Preliminară,fără citarea părţilor, fără participarea acestora şi a procurorului, potrivit art.341 alin.5 C.p.p. Definitivă.

Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 20 iunie 2014″ – se arată într-un comunicat.