Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO/VIDEO. Incendiu la Hidrocentrala Turnu, din Călimănești

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui incendiu produs la un tablou electric din interiorul stației de 10,5 kv din interiorul Hidrocentralei Turnu din localitatea Călimănești. La fața locului acționează pentru stingere, 3 echipaje de stingere ale ISU și un echipaj al SVSU și personal de pe locul de muncă.

La fața locului se deplasează la intervenție 1 ventilator de mare capacitate, 10 aparate de respirat, 15 butelii de rezervă, 2 stingătoare cu pulbere de 50 kg. cu 1 AMOP. Din fericire, până în acest moment nu au fost identificate victime.

La incendiu nu se poate acționa cu apă, ci doar cu stingătoare cu pulbere din dotarea autospecialelor și ale hidrocentralei.

Avaria pricinuită de incendiu nu afectează capacitatea de alimentare cu energie electrică.

Sursa foto: ISU Vâlcea