Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Misiune de salvare a unei persoane căzută într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Salvatorii vâlceni au fost solicitați, prin apel la 112, în urmă cu puțin timp, pentru a interveni la salvarea unei persoane, cunoscută cu probleme medicale (din spusele apelantului), în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Dacia.

S-au deplasat de urgență la locul evenimentului, echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și autoplatforma de intervenție și salvare de la înălțime.
La sosirea pompierilor, persoana se afla în holul locuinței situate la etajul II al imobilului, iar salvatorii vâlceni au ajuns la ea intrând printr-un geam deschis, cu ajutorul autoplatformei de intervenție și salvare de la înălțime.

Victima, conștientă și necooperantă, a fost evaluată și transportată la UPU Vâlcea de către echipajul SMURD, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, căpitan Albinaru Sorin.