Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cum recunoști erorile de montaj ale ferestrelor termopan

O vorbă românească spune că ”A greși e omenesc”. Așa că și domeniul montării de ferestre termopan, pot să apară erori.

Unele erori pot fi evidente și mai ușor de depistat imediat după instalare, la altele însă e nevoie de timp sau de condiții speciale (picături de ploaie care cad pe geam, temperaturi scăzute etc).

Cert este că dacă apelați la un profesionist care este specializat în montaj termopane, posibilitățile de eroare vor fi mult mai mici.

Cele mai frecvente erori de instalare ferestre termopan

Probleme de izolație

Este normal ca ferestrele să fie mai mici decât spațiul prevăzut pentru ele, iar între rame și pereți trebuie folosit un material izolant. Astăzi este mai simplu decât în trecut, există spumă izolantă iar finisajele se pot aplica peste. Dacă dumneavoastră sau persoana care le instalează nu folosesc o izolație adecvată în jurul lor, pot să fie mai apoi probleme: infiltrații ale apei de ploaie, intră aer rece sau se pierde căldura din interior. În anotimpul rece acest lucru poate provoca și probleme de condens sau igrasie în casă.

Atenție proprietari! Dacă nu reparați spațiile din jurul ferestrelor în termen de maxim 2 luni după montaj, se produce slăbirea șuruburilor și implicit slăbirea rezistenței tâmplăriei, și atunci nu putem vorbi despre o greșeală de instalare. Razele solare deteriorează rapid spuma poliuretanică izolantă și conduce la pierderea etanșeității tâmplăriei și uneori chiar la defecțiuni ale ferestrelor termopan.

Ferestrele nu se închid etanș

Nu vorbesc despre situația în care sunt defecte și nu se închid deloc, ci de existența unor curenți de aer pe lângă ele, sau intră apa de ploaie deși par că sunt închise corect. O problemă poate fi faptul că garniturile de etanșare nu sunt montate corect. Se întâmplă mai ales la ferestrele făcute la comandă. Indiferent dacă le-ați cumpărat de-a gata sau sunt făcute la comandă, sesizați imediat această problemă furnizorului și schimbarea garniturilor defecte ar trebui să o rezolve cu succes.

Probleme de reglare

Mai sunt situații când fereastra nu este reglată corespunzător, nu a fost instalată perfect dreaptă ori niște șuruburi sau balamale nu sunt strânse corespunzător sau chiar unele șuruburi au fost omise. În acest caz vei observa probleme de funcționare ca: rama geamului se freacă de părțile inferioare sau superioare ale cadrului, fereastra se blochează, se deschide greu, apar deformări ale acesteia și spații libere noi. Deși reglarea nu este ceva dificil, și, în cele mai multe cazuri e nevoie doar de o șurubelniță, recomandăm să ceri ajutorul celor care le-a instalat sau a unui profesionist.

Erori de măsurare

Este o problemă destul de comună, mai ales la persoanele care nu sunt profesioniste sau la proprietarii care măsoară singuri spațiile și merg să cumpere geamuri termopan. O măsurare imprecisă poate duce la spații goale între rame și pereți sau la forțarea ferestrei în spațiul existent, ceea ce poate provoca probleme ulterioare.

Blocarea găurilor de drenaj

Acoperirea găurilor de drenaj care sunt amplasate pe latura de jos a tocului poate conduce la imposibilitatea evacuării apei acumulate de la ploaie sau condens în interiorul profilului. Acest lucru poate avea loc accidental, fiind instalate de persoane necalificate, sau se pot acoperi în timpul manevrării, depozitării lor, găurile fiind acoperite cu ciment, spumă izolantă sau alte materiale de construcție.

Configurare greșită

Configurarea se face de fapt în faza de design sau de proiectare a casei. Dar lucrurile nu stau mereu ca la carte. Am două exemple chiar în casă la mine (așa am cumpărat-o): o fereastră de la baie se deschide chiar în ușă, trebuie să mă aplec să intru când aerisesc și nu are nici un sistem de deschidere pe verticală să o pot deschide numai sus. Holul are ferestre mari și numai una este mobilă și se poate deschide și aceea de la stânga la dreapta doar. Din cauza pervazului lat nu se poate deschide de tot și rămâne undeva la 90 de grade deschisă, acoperind jumătate de hol și încurcând accesul. În ambele cazuri niște ferestre rabatabile (batante) sunt cele corespunzătoare spațiului și nu am altă soluție decât să le schimb pentru că nu poate fi montat alt sistem de deschidere.

Probleme care nu țin direct de instalare
• condens și mucegai

Unchiul meu a fost foarte indignat la începutul iernii trecute: „Mi-am pus și eu termopane. Prin ferestrele vechi îmi intra și vântul în casă. Acum e mai cald, e-adevărat, dar m-am umplut de condens și igrasie în toate camerele. De ce nu se forma așa și cu geamurile vechi? Cred că mi le-au dat defecte. Sau nenea ăla care le-a instalat de la firmă nu știe meserie…”

I-am spus și lui și spun și altor proprietari care se plâng de această problemă imediat după instalarea unor ferestre noi: în interiorul oricărei case locuite există apă sub formă de abur sau vapori, care nu pot fi percepuți cu ochiul liber. Dacă ferestrele vechi nu se inchideai bine, acești vapori se puteau evapora mai ușor, aerul circula și de afară, și spre exterior. Cu geamurile termopan e diferit. Aerul nu mai circulă, sticla se răcește de la aerul rece din exterior și se aburește la contactul cu umezeala de dinăuntru. Dacă nu aerisești regulat, umezeala afectează și pereții, putând să apară mucegai.

Soluția ar fi să reduci situațiile care furnizează multă umezeală: deschide ferestrele când gătești, după ce faci duș, nu plasa flori în ghivece sau acvarii cu pești în apropiere de calorifere sau de ferestre, cumpără ferestre care sunt dotate cu sisteme inteligente de microventilație sau din cele rabatabile care permit deschiderea parțială.

defecte din fabricație
Poate fi vorba despre garnituri, mânere, feronerie defectă, sticlă fisurată, în general probleme fizice ale ferestrei, preexistente instalării. Desigur, sunt și cazuri când mânuirea necorespunzătoare pe timpul transportului sau montării duce la defecțiuni. Sesizați imediat furnizorul sau echipa care le-a instalat. Este bine ca la finalul instalării lor să le verificați cu atenție pe fiecare în parte.