INVENTIVITATE. Indiferent cât de restrictiv ar fi un sistem economico-politic se vor găsi mereu oameni care vor identifica soluţii de supravieţuire. Unii dintre ei vor perfecţiona soluţiile şi vor reuşi nu numai să supravieţuiască dar chiar să se îmbogăţească deşi în aparenţă fac faţă cu greu cheltuielilor, taxelor, dărilor etc.
• RADU DUMITRESCU
Linia de plutire din acte a micilor comercianţi vâlceni Mii de firme din judeţ (mai ales din Râmnic) par a avea grave probleme financiare. Aşa rezultă din bilanţurile şi balanţele depuse de contabilii acestor firme. Actele arată profituri foarte mici, în unele luni pierderi, datorii către furnizorii, salarii mici şi personal puţin. Lucrul este explicabil dacă ţinem cont că micii comercianţi din cartiere au fost loviţi de apariţia şi dezvoltarea marketurilor din judeţ. Pe lângă firmele venite din afară care au construit marketurile mari, cele ştiute de vâlceni, şi-au dezvoltat reţelele de magazine şi firme locale care au pus presiune pe micii comercianţi. În primul rând prin o gamă largă de produse, apoi prin preţuri şi la urmă prin facilităţi oferite clienţilor fideli (promoţii, carduri de fidelitate, reduceri de preţuri la diferite sortimente). Unii din cei mici au dispărut şi peste tot s-au închis câteva mici alimentări sau buticuri. Dar ceilalţi comercianţi s-au adaptat. Au micşorat şi ei preţurile, unii au început să-şi fidelizeze o parte din clienţi acordându-le marfă… „pe caiet” (adică pe datorie, ceea ce un market nu poate face), mulţi s-au folosit la maximum de scumpirea ţigărilor şi au început să vândă ţigările la bucată ceea ce într-un market iar nu este posibil. Am identificat multe operaţiuni comerciale ilegale şi surse de făcut bani buni într-o anchetă jurnalistică nu prea complicată. Investigaţiile ne-au dus la concluzia că este imposibil ca funcţionarii puşi să păzească şi să aplice legile din domeniu nu au reuşit sau nu reuşesc să afle ceea ce am aflat noi. Concluzia este că şi funcţionărimea s-a adaptat economic şi „închide ochii” pentru că aşa este mai convenabil şi pentru comerciant şi pentru funcţionar. Încasările micilor magazine, chioşcuri alimentare, sunt în realitate mult mai mari decât cele declarate. Numai din ocolirea plăţii TVA comercianţii câştigă sume imense. Şi statul pierde. Drept este că şi dacă aceste firme ar trece tot prin casele de marcat şi ar plăti TVA pe toată marfa comercializată nu ar putea rezista pe piaţă foarte multă vreme. Vânzări nedeclarate Am discutat cu vânzătoare de la magazine din toate cartierele Râmnicului şi din toate zonele. Nu au voie să bată în casele de marcat decât o mică parte din produsele vândute: „Dacă dau bonuri de mai mult de 6 milioane pe tură mă omoară şefa, mă dă afară”, spune o vânzătoare de la un non-stop din cartierul Traian. În acte, vânzătoarele de acest gen au salariul minim. Patronii, de obicei, le dau între 100-300 de lei lunar în plus faţă de salariul declarat în acte la negru. Turele sunt prelungite. Toţi patronii au personal mai puţin angajat decât ar fi necesar. Am identificat situaţii în care astfel de vânzătoare lucrează şi 18 ore pe zi (drept este că după 2 zile lucrate au 2 libere, dar împărţite orele lucrate sunt 9 ore pe zi, zi de zi, fără zile libere). În cele mai multe cazuri este vorba despre mici afaceri de familie, dar în care patronii nu vând direct, ci se ocupă mai ales de aprovizionare şi achiziţii produse. Marfa este introdusă permanent în magazine. Schimbată. Pe o intrare de 2 baxuri de bere sau de apă minerală se vând sute de baxuri. Cum s-a vândut un produs este înlocuit pe raft dar nu i se face intrare pe acte. Cineva din firmă trebuie însă să fie foarte atent la documentaţii. Vânzătoarele nu dau bon fiscal decât dacă clientul pare suspect (posibil organ de control) sau străin, sau solicită bonul. Sunt situaţii în care se ajunge şi la vânzări de 40-60 milioane pe zi netrecute prin casa de marcat. Dacă ar fi vândut produsele şi ar fi declarat vânzarea, 24% se ducea direct la stat prin TVA. Unele magazine au găsit soluţii pentru a atrage clienţi. Vând pâine foarte ieftină, de exemplu. Nimeni nu ştie, însă, câtă pâine şi câte cafele ieftine se vând în realitate într-un chioşc. Iar omul care vine după pâine se mai agaţă şi de alt produs. Nimeni nu ştie câte cartele telefonice, câte mii de sticle de suc, bere, apă, câtă îngheţată, câte pachete de ţigări se vând aici. Creşterea permanentă a accizelor la bere şi ţigări a oferit noi oportunităţi de a produce bani buni acestor comercianţi. Salariile plătite din ţigările vândute la bucată Mulţi fumători, foarte mulţi, au fost afectaţi de permanentele creşteri ale preţurilor. Unii au reuşit să renunţe la fumat. Cei care nu au putut renunţa trebuie să îşi limiteze consumul. Era nevoie de cineva care să vândă cu bucata. Vânzarea ţigărilor la bucată este interzisă şi sancţionată prin lege. Unele firme au fost amendate. La început. Amenzile sunt însă mari. Aşa că probabil s-a ajuns la „înţelegeri” între proprietarii de magazine şi de cei care ar trebui să dea amenzi. Vânzarea ţigărilor la bucată aduce un profit neaşteptat. „Eu îmi plătesc salariile la vânzătoare din ţigările vândute la bucată” – ne spune un comerciant amic. Cum? Păi, în felul următor. La un pachet vândut legal, întreg, prin casa de marcat câştigul firmei este de maximum 40 de bani. Din care trebuie să plătească însă taxe, TVA, impozite etc. La un pachet vândut cu bucata şi pe deasupra necontabilizat (luat de comerciant de la un en gros şi băgat direct în magazinul lui) un pachet care costă 12,50 lei se vinde la 14 sau chiar 15 lei (70-75 bani/ţigară). Fumătorii nu au cum să cumpere la bucată decât din astfel de magazine. Clienţii ştiu că ţigara este mai scumpă aşa, dar nu au bani de un pachet o dată sau nu vor să dea toţi banii numai pe ţigări. În afară de asta, fiecare client crede că vânzătoarea este cea care câştigă câţiva bănuţi din această mică afacere. În realitate, patronii nu le lasă să câştige aceşti bani. Un magazin non-stop, cum sunt cele din cartierul Traian din zona „La mese”, poate pune pe piaţă câteva zeci de cartuşe de ţigări vândute la bucată într-o singură zi. Câştigul, cel la negru, la un cartuş este între 15-20 lei. În unele zone, cum ar fi o mică alimentară din zona Policlinicii cu plată, o ţigară se vinde la bucată cu 90 de bani. Adică cu 18 lei pachetul! Toată lumea ştie că 70 la sută din preţul unui pachet de ţigări reprezintă taxele şi impozitele. Dar la un pachet care ar trebui vândut cu 13 lei cel care îl vinde cu 18 lei ajunge să câştige, la negru, mai mult decât producătorul şi distribuitorul la un loc. Am discutat şi cu vânzătoare care sunt nemulţumite că patronii le iau majoritatea acestor bani: „mai îmi scot câte o ţigară pentru mine, dar nu pot mai mult, nu pot să mint. Patroana ştie, în mare, câte pachete pot vinde într-un interval de timp la bucată, vine şi îmi ia banii. Spune că dacă e să primesc amendă mi-o plăteşte ea, deci este riscul ei”. Cam asta e varianta folosită de patroni pentru a prosti vânzătoarele (unele pur şi simplu transformate în sclave care stau ca vita în picioare de când răsare soarele şi până apune pe un salariu de mizerie, fără sărbători legale libere, fără duminici, sâmbete, fără spor de noapte, de ore suplimentare, mâncând pe apucate, în căldură infernală vara şi în frig iarna etc., şi cu o contribuţie la sănătate şi pensie minimă. La profitul de la ţigări se adaugă cel de la alcool. Vânzarea berii la bidoane de plastic, vestitele PET-uri, este o altă sursă de venit importantă la aceşti patroni. Pe măsură ce veniturile populaţiei au scăzut, au crescut consumatorii de alcool ieftin. Un bidon de 2,5 litri, chiar la preţurile mărite de accize din ultima perioadă, tot costa la un chioşc cât o bere la doză pe una din terasele din centru. Chioşcurile vând bere şi apă în draci. Şi bineînţeles netrecută prin acte, fără bonuri fiscale, fără TVA. Rezumat de ilegalităţi Nu am avut intenţia de a descrie, cu lux de amănunte, fiecare mică coţcărie din comerţul vâlcean. Dar sunt şi alte produse care fiecare în parte, aduc câştiguri bune (vânzare covrigi, pateuri, cafea la dozator, îngheţată, pufuleţi etc). Important este când analizăm economic o astfel de societate să nu ne uităm la actele firmei, ci la starea materială a celor care o deţin. În plină criză astfel de patroni şi-au schimbat maşini, case, şi-au luat apartamente, mobilă, terenuri, aur, trăiesc bine, pun bani de o parte, au telefoane inteligente şi scumpe, ceasuri de firmă, pretenţia de a mânca eco, de a umbla cu maşini scumpe. Toţi au în comun văitatul. Toţi vorbesc de rău sistemul, guvernul, statul. Par a înţelege problemele fiecărui client şi de a fi alături de el dar nu ezită să-l jecmănească pe un amărât obligat să îşi drămuiască banii de ţigări şi îi iau în plus, la fiecare pachet, banii de o pâine. Nu ezită nici să îşi bată joc de salariaţii lor, de cei care lucrează din greu pentru a-i ajuta să facă averi. De aceea, uneori, vânzătorii se transformă în hoţi, se revoltă şi pleacă cu o parte din încasări ştiind că patronul oricum nu îl poate reclama. Nu e un caz izolat. Sunt mii de cazuri în care sistemul a permis unor oameni să câştige zilnic, ilegal, mai mult decât legal. Ne întrebăm, pe bună dreptate, cui foloseşte în astfel de cazuri un TVA de 24%? Consumatorul final înjură din cauza preţului mare, iar statul nu încasează pentru că marfa e vândută la negru. Un TVA rezonabil şi o lege dură de retragere a licenţei de funcţionare în cazul vânzării fără bon fiscal ar fi fost mai folositoare.