Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

România va avea cea mai mare bază militară NATO

Baza militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța va deveni cea mai mare bază militară NATO din Europa, după ce va fi extinsă și modernizată.

Au început deja lucrările la drumurile de acces şi o reţea electrică de mare capacitate, arată un reportaj Digi24.

Noua bază militară se va întinde pe o suprafaţă de aproape 3.000 de hectare şi va fi cea mai mare din Europa, mai mare decât baza aeriană Ramstein din Germania, care are o suprafață de circa 2.000 de hectare. Pe lângă infrastructura militară, baza de la Kogălniceanu va cuprind şcoli, grădinţe, magazine și chiar un spital, putând să găzduiască 10.000 de militari și familiile lor.