Echipa de fotbal CS Municipal a ratat rușinos promovarea în primul eșalon fotbalistic al țării
Ultima etapă din sezonul 2006/2007 al Ligii a doua de fotbal a adus multăamărăciune în inimile suporterilor vâlceni, care au trăit o săptămânăcu speranța că CS Municipal se va întoarce, După 20 de ani, în primul eșalon al țării. Meritam, parcă , sărevenim măcar pentru un sezon în lumea bunăa fotbalului românesc, având în vedere că un oraș cu tradiție ca Râmnicul n-a mai fost demult în prim-plan. C-a fost vorba de neputință, de teama primei ligi sau de alte interese obscure, CSM nu a reușit săcâștige jocul de la Baia Mare, deși a evoluat în fața unei formații deja retrogradată. „Echipa a jucat prost în prima repriză, poate și din cauza emoțiilor”, ne-a declarat antrenorul Costel Pană, vizibil dezamăgit că cei din conducerea clubului nu au luat măsurile necesare, așa cum cei de la Dacia Mioveni au făcut. Rezultatele ultimei etape: FC Caracal – Building Vânju Mare 1 – 0, Unirea Alba Iulia – CFR Timișoara 1 – 0, Auxerre Lugoj – FC Bihor Oradea 1 – 3, Dacia Mioveni – IS Câmpia Turzii 2 – 0, Poli II Timișoara – Corvinul Hunedoara 1 – 1, Unirea Dej – Gaz Metan Mediaș 3 – 6, Minerul Lupeni – „U” Cluj 0 – 1, FC Baia Mare – CSM Râmnicu Vâlcea 3 – 1, FCM Târgoviște – FCM Reșița 0 – 0.
Clasament
1. „U” Cluj 34 21 9 4 49-21 72p
2. Dacia Mioveni 34 17 9 8 44-26 60p
3. CSM Rm. Vâlcea 34 18 5 11 40-31 59p
4. Unirea Alba Iulia 34 15 9 10 34-28 54p
5. Minerul Lupeni 34 16 4 14 39-37 52p
6. Gaz Metan Mediaș 34 15 6 13 54-37 51p
7. Corvinul Hunedoara 34 12 13 9 48-37 49p
8. FC Caracal 34 15 4 15 40-33 49p
9. IS Câmpia Turzii 34 13 8 13 31-36 47p
10.Poli II Timișoara 34 12 10 12 46-38 46p
11.FCM Reșița 34 13 7 14 38-37 46p
12.FCM Târgoviște 34 12 10 12 29-31 46p
13.FC Bihor Oradea 34 12 10 12 40-42 46p
14.CFR Timișoara 34 13 6 15 38-45 45p
15.Building Vânju Mare 34 11 8 15 28-33 41p
16.FC Baia Mare 34 9 8 17 27-54 35p
17. Auxerre Lugoj 34 5 10 19 24-44 25p
18. Unirea Dej 34 6 6 22 28-66 24p
Lasă un comentariu