Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Autostrada Piteşti – Sibiu va costa 30 milioane euro/km.

Noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, avertizează că autostrada Piteşti – Sibiu poate deveni realitate în cel puţin 6 – 7 ani, iar construcţia acesteia va fi extrem de scumpă.

Autostrada figurează în Master Planul de transporturi, al cărui proiect va fi finalizat pe 31 august, şi va fi realizată ‘în cele din urmă’, dar costurile ar putea ajunge la 30 milioane de euro pe kilometru.

„Dacă în trei ani ştim să rezolvăm o ieşire pe partea de sud spre Europa şi doar peste 5-6 ani o să avem autostrada între Curtea de Argeş şi Sibiu ar fi foarte bine, pentru că am rezolva 70% din problemă în următorii doi ani”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Autostrada Piteşti – Sibiu reprezintă una dintre solicitările Grupului Renault, care deţine uzina auto Dacia de la Mioveni. Accesul facil către frontieră, la Arad, este o prioritate pentru Dacia-Renault în condiţiile în care zilnic există un flux de 350 de camioane cu autoturisme care pleacă de la Mioveni spre graniţă şi invers, iar economiile sunt estimate la 30 de euro pe autoturism transportat. Şi autorităţile judeţului Vâlcea susţin realizarea acestei autostrăzi unul dintre cei mai vocali susţinători fiind deputatul PNL, Cristian Buican.

Până la construcţia autostrăzii, ministrul Rus a spus că se ia în calcul inclusiv construcţia a încă unui drum între Sibiu şi Piteşti, astfel încât autoturismele şi camioanele să circule pe drumuri separate.