Acasă Video VIDEO: Autocar românesc implicat în cel mai grav accident din istoria Sloveniei:...

VIDEO: Autocar românesc implicat în cel mai grav accident din istoria Sloveniei: un român a decedat

Sâmbătă, 30 ianuarie a.c., la circa 70km sud-vest de Ljubljana, în Slovenia s-a produs un accident în lanţ, în care au fost implicate 70 de vehicule, inclusiv un autocar românesc şi câteva tiruri.

În urma accidentului a fost rănită o persoană cu dublă cetăţenie română/italiană, iar o altă persoană tot cu dublă cetăţenie, în vârstă de 65 de ani, respectiv română/italiană, a decedat.

Referitor la persoana decedată, familia a luat decizia să fie repatriată în România, precizează un comunicat al Ministerului de Externe. Misiunea diplomatică română este în legătură atât cu familia cetăţeanului decedat în vederea acordării asistenţei consulare de specialitate, cât şi cu spitalul unde este internat cel de-al doilea cetăţean roman, în vederea monitorizării situaţiei medicale a acestuia.

Acesta este considerat cel mai grav accident din istoria Sloveniei. Până la această oră au fost confirmaţi patru morţi şi 30 de răniţi, potrivit presei slovene, care relatează despre accidentul în lanţ care s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe autostrada dintre Ljubljana şi zona de litoral a Sloveniei.

Presa slovenă precizează că încă nu este clar ce anume a dus la producerea teribilului accident, dar se pare că principala cauză a fost ceaţa densă, dublată de faptul că şoferii respectivelor vehicule nu au păstrat distanţa regulamentară şi nici viteza nu au adaptat-o la condiţiile de trafic.

https://www.youtube.com/watch?v=vR5OS1NNe_4

Video: youtube/Massive Car Crashes
image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.