Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liga Suporterilor Vâlceni se dezintegrează

Liga Suporterilor Vâlceni tinde să devină doar un vis frumos. O mare parte a liderilor galeriei, care au format Brigada Zăvoi şi apoi LSV, şi-au anunţat retragerea. Actual şef de galerie, Robert Vlădăşel a anunţat oficial că nu va mai continua: „În toate există un început şi un sfârşit! De aproape 15 ani am fost peste tot unde am avut posibilitatea pentru a susţine echipele oraşului meu! Că a fost vorba de handbal, baschet sau fotbal am fost prezent că aşa am simţit! Am crescut şi am învăţat multe de la Cristi Băzărâncă, cel mai bun lider de galerie pe care l-a avut Vâlcea! Acum aporximativ 8 ani de zile am ajuns liderul pe atunci al Brigăzii Zăvoi! Am condus acel grup până în momentul în care au apărut unii care nici nu ştiau ce caută prin Vâlcea! Într-un moment de neatenţie al meu şi al celor de lângă mine, brend-ul Brigada Zăvoi a ajuns în mâinile unor oameni care nu aveau nicio treabă cu fenomenul!! Acum doi ani şi jumătate, împreun cu cei care nu s-au vândut şi au rămas alături de mine, am pus bazele Ligii Suporterilor Vâlceni. Au urmat doi ani şi jumătate frumoşi, în care am avut o activitate foarte bogată! Am mers la foarte multe meciuri ale echipei Oltchim (spre deosebire de alţii, toate pe banii noştri), la multe meciuri de fotbal, la volei, toate astea pentru oraş! Am susţinut naţionalele de handbal şi fotbal ale României cu cea mai mare pasiune şi devotament! A venit însă momentul să spun STOP! O să vă rog să nu mă întrebaţi de ce, pentru că sunt lucruri ce ţin de bucătăria noastră internă şi pe care le rezolvăm între noi într-un fel sau altul!!! După mine şi-au anunţat retragerea şi Costel Ungureanu dar şi Otto Bogdan. Sper însă ca în cazul lor să fie doar ceva temporar şi să nu fie la fel de hotărâţi ca şi mine! În încheiere le doresc celor care mi-au fost colegi să meargă mai departe şi să realizeze mult mai mult decât am făcut împreună”!, spune Robert.