Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Dumitru Lovin şi vicepreşedintele CJ Vâlcea, Adrian Buşu, alături de comunităţile din Berbeşti şi Alunu

Majoritatea oamenilor politici sunt deja în vacanţă, însă la ALDE Vâlcea lucrurile stau cu totul altfel. Oamenii care se află la conducerea filialei teritoriale vâlcene nu dau semne că se gândesc la concediu şi continuă seria deplasărilor în teritoriu. Deputatul Dumitru Lovin şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Adrian Buşu, au fost zilele acestea la Alunu, unde s-au interesat de soarta oamenilor afectaţi de alunecările de teren din zonă, dar şi de alte probleme ale localităţii.

Până în prezent, mai multe familii au fost evacuate, iar alte câteva sunt monitorizate permanent, fiind foarte aproape de halda de steril, care îşi continuă deplasarea către Olteţ. În continuare, drumul judeţean este în pericol, la fel şi cursul apei din apropiere. Reprezentanţii ALDE Vâlcea i-au promis primarului localităţii că vor interveni la Bucureşti pentru sprijinirea comunităţii din Alunu, atât în vederea rezolvării acestei probleme, cât şi a altor situaţii cu care se confruntă.

„Ne-am deplasat în localitatea Alunu şi nu am putut să nu observăm eforturile care se fac pentru stoparea efectelor alunecării haldei de steril. Am discutat cu reprezentanţii comunităţii şi l-am asigurat pe primarul Cristian Birăruţ de tot sprijinul nostru. Totodată, am abordat şi subiectul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii comunei, investiţii care au nevoie de finanţare de la Guvern prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Pentru noi, nu contează din ce partid fac parte primarul şi viceprimarul, aşa că vom încerca să ajutăm, adică să ne asigurăm că repartizarea se face corect, nu pe alte criterii. Sigur că, pentru noi, este important ca localităţile din judeţul Vâlcea să primească finanţare pentru proiectele depuse”, au spus reprezentanţii ALDE Vâlcea.

Profitând de faptul că se aflau în zonă, reprezentanţii liberal-democraţiilor din Vâlcea au vizitat şi Liceul „Preda Buzescu” de la Berbeşti. „La invitaţia directorului Sorin Cumpănăşoiu am vizitat campusul, sala de sport şi zona în care se serveşte masa şi am rămas plăcut impresionaţi de ceea ce s-a realizat aici, însă mai sunt câteva lucruri de pus la punct, cum ar fi dotarea cu mobilier. Am vorbit şi despre proiectele de viitor, direcţiile de dezvoltare ale acestei unităţi de învăţământ şi vom face tot ceea ce ne stă în putere pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să-şi ducă la bun sfârşit obiectivele” – au concluzionat deputatul Dumitru Lovin şi vicepreşedintele CJ Adrian Buşu.