Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SMURD: În primele 5 zile ale anului, 109 situaţii de urgenţă în Vâlcea

În primele cinci zile din acest an, echipajele SMURD de la ISU Vâlcea au fost solicitate în nu mai puţin de 109 situaţii de urgenţă. Majoritatea pacienţilor au fost diagnosticate cu: traumatisme craniene şi faciale, stări de vomă, plăgi tăiate la nivelul membrelor inferioare şi superioare, politraumatisme în urma producerii unor accidente rutiere, dureri abdominale, stări de rău, ameţeli, hipertensiune arterială, dureri lombare, dureri renale, dureri toracice, traumatisme în urma căderilor pe gheaţă şi fracturi ale membrelor. Mai mult, a fost necesară şi intervenţia echipajului de descarcerare, pentru deblocarea unei persoane rămasă între fiarele contorsionate ale autoturismului, în urma producerii unui accident rutier. Din nefericire, în urma traumatismelor suferite, persoana încarcerată a decedat pe loc. Alte două persoane au fost resuscitate, până la sosirea echipajelor SAJ care au declarat decesul. În celelalte cazuri, după acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.