Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Imunoterapia, o nouă armă împotriva cancerului

Obţinând un succes remarcabil în ultimii ani în bătălia împotriva melanomului, imunoterapia a fost prezentată, la Congresul mondial de oncologie de la Chicago, ca un tratament revoluţionar ce oferă o speranţă de vindecare a unor forme de cancer greu de tratat, potrivit AFP.

Imunoterapia este o nouă abordare, bazată pe stimularea sistemului imunitar al pacientului, care începe să atace tumorile canceroase.

„Aspectul genial al acestei abordări constă în faptul că este mai selectivă şi că produce remisii durabile, nu numai în rândul unui număr restrâns de pacienţi, ci şi în cazul unui grup mai mare, care suferă de metastaze de melanom, fapt care este cu adevărat revoluţionar”, a declarat Steven O’Day, profesor asistent de medicină la Universitatea din California de Sud, potrivit Mediafax.

Potrivit testelor de laborator efectuate pe cobai, imunoterapia poate fi aplicată în majoritatea cazurilor de cancer. Experţii în oncologie susţin că ingineria genetică va ajuta medicina să lupte cu tumorile, fiind o alternativă de tratament mai puţin toxică şi chinuitoare pentru organismul bolnavului de cancer. În urmă cu doi ani, cercetătorii americani au reuşit în premieră să vindece un pacient bolnav de cancer de piele prin injectarea a miliarde de celule imune proprii clonate. Pacientul, în vârstă de 52 de ani, s-a însănătoşit într-un timp record, aproximativ 8 săptămâni.